Bănci și Asigurări

Petre Bunescu: Dacă BNR nu ar fi pus piciorul în prag în criza din 2008 cu cursul valutar şi ROBOR şi dacă nu ar fi iniţiat acordul de la Viena ca băncile străine să nu-şi retragă liniile de finanţare, intram într-o situaţie extrem de gravă, iar dacă euro ar fi crescut la 5 lei, aveam o problemă mare de tot

30 de ani de sistem bancar în România

Petre Bunescu a lucrat timp de 44 de ani la BRD (Banca de Investiţii de pe vremea comunismului), cea mai mare parte a timpului fiind vicepreşedinte. El a preferat să fie mai mult un bancher low-profile. Când BRD a fost privatizată cu Societe Generale, francezii l-au menţinut în bancă, pe aceeaşi poziţie timp de 20 de ani.

Petre Bunescu a lucrat timp de 44 de ani la BRD (Banca de Investiţii de pe vremea comunismului), cea mai mare parte a timpului fiind vicepreşedinte. El a preferat să fie mai mult un bancher low-profile. Când BRD a fost privatizată cu Societe Generale, francezii l-au menţinut în bancă, pe aceeaşi poziţie timp de 20 de ani.

Autor: Cristian Hostiuc

06.12.2020, 12:54 4915

Petre Bunescu, fost vicepreşedinte al BRD vorbeşte despre cei 30 de ani de sistem bancar capitalist, despre momentele tensionate trăite şi despre ce a adus grupul francez Societe Generale în bancă, după ce a câştigat licitaţia de privatizare.  Francezii au evaluat în 1998 banca la 330 mil. dolari, exact cât face acum BRD profit într-un an.

Petre Bunescu, 68 de ani, a fost unul dintre cei mai constanţi bancheri din România, dar niciodată nu i-a plăcut să iasă în faţă. Timp de 44 de ani a lucrat la BRD („Am intrat pe 15 octombrie 1975 în Banca de Investiţii, fiind şef de promoţie la ASE.“), a fost o scurtă perioadă de timp chiar preşedinte (noiembrie 1997-mai 1998), dar tot timpul a fost în spate, preferând poziţia de vicepreşedinte („Am avut două discuţii pentru poziţia de preşedinte la alte bănci, dar nu am vrut niciodată această poziţie.“).

Când Societe Generale a devenit acţionar al BRD în 1999 şi a preluat conducerea băncii, Petre Bunescu a fost păstrat, şi până în martie 2019, când a plecat, francezii au avut încredere în el, menţinându-l în funcţie şi în bancă.

El a văzut toată evoluţia sistemului bancar din perioada comunistă, Banca de Investiţii fiind principala bancă ce finanţa proiectele regimului. 

„Noi ne-am ocupat de finanţarea metroului Bucureşti, un proiect imens, de 1 miliard de lei, binenînţeles în leii de atunci (un dolar era 18 lei, iar PIB-ul României era de 35-38 de miliarde de dolari - n. red.)“, spune el.

Toate aceste proiecte de finanţare l-au ajutat ulterior când, după 1990, Banca de Investiţii s-a transformat în BRD, preluând o parte din întreprin­derile comuniste dar şi clienţii noi, care au apărut atunci când s-a dat startul capitalismului.

„Gândiţi-vă că prin Banca de Investiţii am derulat programe cu Banca Mondială de 8 miliarde de dolari pe vremea comunismului şi aveam experienţă cu ceea ce priveşte derularea investiţiilor, ştiam ce înseamnă un cash-flow pe 5-7 ani, ştiam ce este disciplina şi rigoarea bancară, plus respectul legilor şi a normelor Băncii Naţionale.“

Într-o discuţie cu ZF pe tema celor 30 de ani de sistem bancar în România, Petre Bunescu vorbeşte despre momentele tensionate din sistem dar şi de la BRD, subliniind impactul pozitiv pe care l-a avut privatizarea băncii cu grupul francez Societe Generale, care a susţinut BRD să crească în perioada de boom economic („De la 200 de unităţi, noi ne-am extins reţeaua teritorială până la aproape 700 de unităţi în câţiva ani, am beneficiat de linii de finanţare de câteva miliarde de euro după anul 2000, ceea ce ne-a asigurat resursele de creştere, şi am văzut ce înseamnă să ai în spate un acţionar puternic atunci când a venit criza din 2008.“)

Derulând timpul înapoi, Bunescu spune că la începutul anilor ‘90, când Banca de Investiţii s-a transformat în BRD, a fost o luptă pentru a câştiga clienţi, având în vedere că moştenirea nu era atât de bogată, ca la Bancorex, BCR sau Banca Agricolă.

„Primul şoc a fost când BNR, de unde aveam linie de finanţare pe termen lung pentru derularea proiectelor de investiţii, ne-a anunţat că va trece la linii de finanţare pe termen scurt, pe 90 de zile. Şi noi aproape două treimi din bilanţ aveam credite pe termen lung, din cele moştenite. Atunci am fost în bătaia vântului şi a trebuit să intrăm în piaţă ca să atragem finanţare de la companiile care se formau şi economisirea de la populaţie. Ne-a ajutat foarte mult şi faptul că am derulat linii de finanţare de la BERD şi Banca Mondială“, spune el.  

Prima criză a fost la mijlocul anilor 2000, atunci când băncile private care apăruseră după 1990 au început să aibă probleme, respectiv Banca Dacia Felix, care era cea mai mare sau Creditbank.

Din 1996 am fost obligaţi să cotizăm la Fondul de Garantare a Depozitelor, care a acoperit o parte din pierderile acelor bănci, menţionează el. În acelaşi timp, problemele acestor bănci au afectat încrederea deponenţilor, care au început să se teamă pentru banii lor, punându-şi întrebări cât de serioşi suntem şi noi, a adăugat el.

„Am avut ceva probleme, dar nu ne-au dat peste cap.“

De ce au căzut acele bănci private? A fost o lipsă de profesionalism a conducătorilor, acţionarii luau ei credite şi nu le mai dădeau înapoi, lipsa de calificare a întregului personal şi nu în ultimul rând, o cultură de risc care era aproape inexistentă, spune el.

Ceea ce făceau acele bănci se ştia în tot sistemul.

De ce nu s-a intervenit la nivelul ARB - Asociaţia Română a Băncilor - unde se discutau şi problemele din sistemul bancar?

ARB nu prea putea să intervină în activitatea unei bănci comerciale, nu era rostul ei, era mai mult o organizaţie de lobby, spune Bunescu.

În aceste condiţii, băncile bune au încercat să-şi limiteze expunerile pe băncile cu probleme.

„Noi nu am avut pierderi mari pentru că dădeam împrumuturi overnight, iar liniile deschise le puteam reînnoi sau nu.“

Totuşi, în 1996 BRD s-a confruntat cu o mare fraudă bancară, celebrul caz Bivolaru, o fraudă de 78 de miliarde de lei în leii de atunci, adică 24 de milioane de dolari.

Această fraudă, care a fost posibilă din cauza sistemului arhaic de decontare din România de la vremea respectivă (un ordin de plată de la Satu Mare la Bucureşti făcea o săptămână) însemna jumătate din fondurile proprii ale băncii, o sumă enormă.

Cazul Bivolaru a avut foarte mult şi o componentă politică, rămânând celebră imaginea în care Adrian Năstase, preşedintele executiv al PDSR, principalul partid politic, l-a susţinut public pe Bivolaru, însoţindu-l la audierile de la Parchet.

„Noi am recuperat doar 30% din banii respectivi, şi asta după 10 ani de procese“, spune Bunescu.

Pentru că banca era solidă, frauda a putut fi înghiţită mai uşor, chiar dacă reprezenta jumătate din capitalurile băncii. „Ţin minte că în acel an am şi raportat un profit, după ce am provizionat creditele respective.“

În 1996 BRD avea active de 920 de miliarde de lei (leii de atunci, cursul mediu al dolarului era de 3.300 de lei), iar fondurile proprii erau de 149 de miliarde de lei.

În timp ce BRD a supravieţuit începutului capitalismului, cu inflaţia mare, cu creşterile continue de curs valutar, cu scăderile economice, închiderile de fabrici plus comenzile politice şi finanţarea grupurilor private care nu mai dădeau banii înapoi, Bancorex şi Banca Agricolă au avut mari probleme.

„Noi am plecat cu o zestre mai săracă, cu o clientelă mai subţire, aşa că am avut posibilitatea să ne selectăm clienţii, respingându-i pe cei care aveau probleme. BCR a preluat industria grea, mastodonţii, Bancorex a ţinut plăţile externe ale României, iar Banca Agricolă luase CAP-urile şi toată agricultura“, spune el.

Fiind o bancă de stat, aţi avut comenzi politice sau comenzi private?

Întotdeauna, la nivel de conducere, deciziile pe care le luam erau comune şi erau făcute după o minuţioasă analiză. Întotdeauna ştiam ce risc puteam să ducem, iar dacă nu am putut am refuzat politicos. Când venea vreo cerere pentru o finanţare privată nu spuneam nu, dar ceream documente pe care cei în cauză nu puteau să le aducă niciodată, aşa că nu mergeam înainte.

Bancorex, care era cea mai mare bancă, a falimentat în 1999, partea bună fiind preluată de BCR.

Mai putea fi salavată Bancorex?

Greu de spus, dar ştiu că din 1997 organismele financiare internaţionale puseseră ştampila pe Bancorex. 

Dacă statul ar fi privatizat mai repede băncile de stat, am fi fost într-o situaţie mai bună, Bancorex ar fi fost salvată? 

Îmi amintesc că la un moment dat, cred că prin 1995, la solicitarea FPS (acţionarul majoritar al băncilor de stat) sau a guvernului s-a comandat un studiu cu Coopers&Lybrand (PwC de astăzi) privind băncile care ar fi fost cele mai pregătite pentru privatizare, iar concluzia a fost că BRD întrunea condiţiile.

În 1998 a început procesul de privatizare a BRD, mai ales că la putere venise CDR - Convenţia Democratică - care avea o mai mare deschidere pentru investiţii străine, pentru privatizare, pentru vânzarea activelor de stat nerestructurate şi care produceau an de an pierderi.

În vara lui 1998 a început procesul de due-dilligence, 6 bănci internaţionale exprimându-şi intenţia de a participa la acest proces - KBC Belgia, BNP - Franţa, Societe Generale - Franţa, GE Capital - SUA, ABN Amro Olanda şi Banca Comercială Italiană - Italia. În toamnă au rămas numai 4 - KBC, BNP, Societe Generale şi GE Capital, iar în octombrie 1998 doar SocGen şi BNP au depus oferte financiare.

Noi întotdeauna am susţinut că această privatizare trebuie făcută cu un grup bancar internţional puternic, care să ne aducă experienţa lui şi finanţare. A fost meritul lui Bogdan Baltazar, care a convins guvernul de atunci că banca trebuie să se privatizeze cu cineva de talie internaţională din domeniu (nu fonduri de investiţii), menţionează Bunescu.

Societe Generale, o bancă din top 3 în Franţa, cu o istorie de pe vremea lui Napoleon, a cumpărat 40% din acţiunile băncii pentru 137 de milioane de dolari şi a adus apoi 65 de milioane de dolari aport de capital. BRD a fost evaluată la 335 de milioane de dolari, iar cu tot cu majorarea de capital, la 400 de milioane de dolari, menţionează Bunescu.

În următorii ani această privatizare a fost contestată, considerându-se că preţul a fost prea mic - în 2005, după numai 6 ani, BCR a fost privatizată cu grupul austriac Erste, la o evaluare totală de 6 miliarde de euro. BCR avea o cotă de piaţă de 25%, iar BRD, care era a doua bancă din România, de 18%.

„Eu ştiu că această temă este contestată, dar să nu uităm că în 1998 era criza asiatică iar apoi criza din Rusia, iar marile bănci internaţionale au avut linie roşie să intre în zona noastră. În 1998 situaţia economiei nu era aşa de bună, România avea o nevoie formidabilă de valută, francezii au făcut un pariu pe viitor, iar indicatorul PER din momentul vânzării era peste 8, valoare la care erau evaluate şi băncile poloneze“, explică Bunescu.

În decembrie 1998, guvernul Radu Vasile a semnat acordul de privatizare cu SocGen, dar decizia finală s-a luat în martie, pentru că francezii au cerut un răgaz de câteva luni pentru un audit suplimentar.

„A fost un moment în care o delegaţie din Franţa, pe care am primit-o eu pentru că Bogdan Baltazar nu era atunci, s-a intersectat cu o coadă la ghişeele băncii, unde populaţia voia să schimbe bani în valută. Şi au avut semne de întrebare. Francezii au riscat, chiar la nivelul conducerii de vârf existând directori care au fost împotrivă. Dar au fost doi directori francezi care au pledat pentru achiziţia BRD - Didier Alix şi Jean Louis Matei - şi au înclinat balanţa. Preşedintele SocGen de atunci, Daniel Buton, a luat în final decizia, dar i-a atenţionat că vor plăti dacă iese prost.“

Petre Bunescu spune că intrarea SocGen în BRD a dat o altă putere băncii, francezii venind cu knowledge bancar imens, cu o capitalizare puternică şi cu linie de finanţare de câteva miliarde de euro.

„Noi nu eram subcapitalizaţi, dar capitalul suplimentar de 65 de milioane de dolari adus de francezi ne-a permis să intrăm mai mult pe piaţa de corporate, să intrăm şi pe alte sectoare economice. Plus că BRD a integrat sucursala SocGen de la Bucureşti, care era din perioada comunistă, şi care avea o componentă corporate destul de importantă. La un moment dat aveam 45% din piaţa de corporate, din piaţa multinaţionalelor, care aveau conturi şi la noi“, spune Bunescu.

După 2000, când situaţia economică a început să se îmbunătăţească iar inflaţia a început să scadă şi creşterea cursul valutar leu/dolar s-a mai termperat, băncile, în special cele străine care erau atunci, au început să dea credite de retail, pe o piaţă unde persoanele fizice de-abia aşteptau acest lucru.

SocGen a venit cu produse de retail, cu credite pentru populaţie, ne-au ţnvăţat cum să gestionăm din punct de vedere al riscului pentru că aveau o mare experienţă în spate, menţionează Bunescu.

Pe acest fond, care era susţinut de intrarea în NATO şi Uniunea Europeană, BRD şi-a extins reţeaua teritorială de peste 3 ori, de la 200 de unităţi la aproape 700 de unităţi.

Pentru a susţine creşterea exponenţială, SocGen a adus cel puţin 200 de milioane de euro capital suplimentar, menţionează bancherul.

Tot boomul economic, creşterea creditării, creşterea economică s-au frânt când a venit criza din 2008.

Aţi văzut criza?

Nu am văzut-o. Dar nici băncile europene nu au văzut-o, spune Bunescu.

De ce aţi dat atât de multe credite care ulterior au sărit în aer şi au devenit neperformante când a venit criza?

Atunci era o luptă pentru cota de piaţă, toate băncile vroiau să crească pe retail şi nu puteai să rămâi în urmă când situaţia era aşa bună, nu ne gândeam că ar putea să vină o criză, spune Bunescu.

BRD nu a dat credite în franci elveţieni, ceea ce a mai salvat situaţia ulterior.

A fost o discuţie, dar SocGen a considerat CHF o monedă exotică, aşa că nu am intrat pe această piaţă care era foarte profitabilă şi unde cererea de credite era mare, având în vedere că dobânzile erau mai mici, menţionează el. „Bineînţeles că atunci am pierdut clienţi, care s-au dus la Raiffeisen, la Volksbank sau la celelalte bănci care ofereau credite în franci elveţieni.“

Criza care a venit din 2008 a lovit puternic economia românească ţn 2009 şi 2010, scăderea fiind de peste 10% în doi ani, ceea ce a dus la peste 100.000 de insolvenţe, sute de mii de clienţi care nu au mai făcut faţă plăţii ratelor la bancă din cauza scăderii veniturilor sau a pierderii locurilor de muncă.

Sistemul bancar, care făcuse un profit de peste 1 miliarde de euro în 2008, a intrat pe pierdere, 25% din credite ajungând neperformante. Bunescu spune că în 2012 şi 2013 BRD a intrat pe pierdere pentru că a trebuit să cureţe bilanţul de toate aceste credite neperformante. „Pentru că am avut o bază de capital solidă, am putut să absorbim acele piederi astfel încât, din 2014, am revenit pe profit.“

Când a venit criza în toamna lui 2008, 70% din sistemul bancar avea credite în valută, ceea ce a fost una dintre cele mai mari vulnerabilităţi ale României. Peste noapte, România a rămas fără finanţare externă, ceea ce a pus guvernul şi BNR în poziţia de a solicita un împrumut de 20 de miliarde de euro de la FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană.

Chiar şi în aceste condiţii, cursul a crescut de la 3,6-3,8 lei la 4,2-4,3 le pentru un euro, ceea ce a mărit nota de plată substanţial pentru cei care aveau credite în euro. Ca să nu mai vorbim de cei cu credite în franci elveţieni, acolo unde cursul CHF/leu s-a dublat.

Bunescu spune că România a evitat atunci o criză majoră, iar meritul BNR a fost că în toamna lui 2008 a pus piciorul în prag, stopând creşterea cursului valutar concomitent cu gestionarea exploziei ROBOR.

„Dacă euro ar fi crescut la 5 lei, am fi avut o problemă mare de tot.“

Pe lângă împrumutul de la FMI, BNR a iniţiat acordul de la Viena - în martie 2009 - prin care 9 bănci internaţionale care aveau sucursale în România au fost de acord să nu-şi retragă liniile de finanţare în valută. „Dacă băncile-mamă şi-ar fi retras suportul în valută, intram într-o situaţie gravă, care nu ar fi fost simplu de gestionat. Băncile locale aveau credite în piaţă, dar nu mai aveau finanţare. BNR a ţinut bine frâiele, reuşind să gestioneze o situaţie extrem de complicată“, menţionează Bunescu.

În criză, BRD a văzut ce înseamnă să aibă un acţionar mare în spate care a menţinut toate liniile de finanţare, fiind parte din acordul de la Viena.

BRD era a doua bancă din sistem, după BCR.

Dar toată această criză nu a fost fără urmări pentru BRD. Dacă în 2008, cel mai bun an, cota de piaţă era de 15,7%, la finalul lui 2019 a scăzut la 11,28%, iar de pe poziţia numărul 2 a ajuns pe poziţia 3.

BCR a suferit cel mai mult în criză, iar de la o cotă de piaţă de 20% în 2008 a coborât la 14% în 2019. 

Banca Transilvania, care era pe locul 7 în 2008, a ajuns pe locul 1, iar de la o cotă de 5,4% a ajuns la 17,7%, mai ales prin cele două achiziţii - Bancpost şi Volksbank.

De ce a pierdut BRD cotă de piaţă?

Societe Generale are o politică mai prudentă, strategia fiind de a fi o bancă profitabilă, cu o acoperire bună de risc.

Putea fi o oportunitate de achiziţie dar care venea şi cu nişte riscuri, iar prudenţa SocGen. A avut câştig de cauză, spune Bunescu.

La începutul lui 2009 a fost o discuţie ca SocGen, BRD să cumpere Banca Transilvania, care fusese afectată de criză şi care atunci era de vânzare. Dar acest proiect a căzut extrem de rapid, pentru că francezii nu puteau justifica o achiziţie în criză.

În 2018, după revenirea din criză, BRD a avut cel mai bun an, cu un profit de 1,54 de miliarde de lei, adică 330 de milioane de euro, la cât fusese evaluată banca în momentul privatizării, în urmă cu 20 de ani.

În 2019, profitul a fost de 1,52 de miliarde de lei, adică 320 de milioane de euro, la active bilanţiere de 55,8 miliarde de lei, adică 12 miliarde de euro. Pe bursă capitalizarea băncii a ajuns la 9,6 mld. lei, adică 2 mld. euro

Peste 80% din sistemul bancar este administrat de grupuri financiare internaţionale. Criza din 2008 a determinat aceste grupuri să fie mult mai reticente faţă de piaţa românească, perioada de expansiune fiind o amintire în ultimul deceniu. 

După criză, sub presiunea organismelor internaţionale, băncile au fost nevoite să înăsprească controlul riscului, ceea ce a dus şi la reducerea numărului de companii finanţabile. În aceste condiţii, intermedierea bancară nu avea cum să nu scadă.

Putem discuta despre implicarea băncilor în economie mai mult, dar problema este că nu avem suficiente firme bancabile, iar populaţia are acum un apetit mai redus de creditare, spune Bunescu.

În condiţiile în care dobânzile la lei au scăzut din 2012 încoace la un nivel la care nimeni nu se aştepta, ponderea sistemului bancar într-o economie care reîncepuse să crească cu rate între 4-7% pe an, a scăzut, fiind la numai 40% din PIB.

V-aţi imaginat vreodată la ce nivel vor ajunge dobânzile la lei?

Nu. La şcoală am învăţat că acest capital are un cost, iar acum vedem dobânzi negative la euro. S-a schimbat o întreagă paradigmă economică, menţionează Bunescu.

România încă nu are dobânzi negative, ceea ce permite sistemului bancar să mai respire, în condiţiile în care activitatea de creditare este încetinită. 

Din poziţia de conducere din BRD, Bunescu a traversat cei 30 de ani de sistem bancar şi poate avea o privire de ansamblu asupra a ceea ce s-a întâmplat din perspectivă macroeconomică, dar şi din perspectiva supravegherii bancare şi a gestiunii sistemului bancar de către BNR.

Rolul BNR a fost esenţial, România având o ancoră în Banca Naţională, şi astfel am reuşit să trecem prin toate crizele. Bineînţeles, guvernatorul Mugur Isărescu a avut un rol esenţial, menţionează el. 

Petre Bunescu s-a retras din sistemul bancar în martie 2019, iar acum poate privi cu detaşare noua criză, pentru că nu mai trebuie să o gestioneze ca bancher. Dar rămâne legat de BRD, având în vedere că deţine în continuare acţiuni la această bancă, iar de când a venit criza preţul acţiunilor a scăzut cu 20%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO