Bănci și Asigurări

Pensiile private obligatorii sunt pe plus cu 1 mld. lei, de la introducere

 Pensiile private obligatorii sunt pe plus cu 1 mld. lei, de la introducere

Autor: Adrian Dumitrache

09.04.2012, 10:46 507

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au înregistrat un câştig net pentru participanţi de peste un miliard de lei în perioada mai 2008-martie 2012, potrivit unei analize a Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

Suma a fost calculată ca diferenţă între activele nete gestionate de fonduri la finele lunii martie (7,26 miliarde de lei) şi contribuţiile brute virate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) în conturile participanţilor de la lansare (mai 2008) şi până la 31 martie (6,25 miliarde de lei), se arată într-un comunicat al APAPR.

"Sistemul de pensii private din România şi-a continuat evoluţiile pozitive şi consolidarea în primul trimestru al anului 2012. Pe fondul revenirii uşoare a pieţelor financiare şi a stabilizării perspectivelor economice, fondurile de pensii au înregistrat performanţe investiţionale notabile, care s-au adăugat rezultatelor bune din trecut. Pe total, Pilonul II a ajuns la un câştig net pentru participanţi de peste un miliard de lei, adică o rată de profitabilitate de peste 16,1% relativ la contribuţiile virate, exclusiv în beneficiul celor peste 5,6 milioane de români care contribuie la aceste fonduri", a declarat preşedintele APAPR, Cornelia Coman.

Potrivit APAPR, priorităţile sistemului de pensii private în perioada următoare sunt aderarea la fondurile de Pilon II a salariaţilor bugetari din categoriile speciale, militare, şi promovarea de către autorităţi a legii privind plata pensiilor private.

Procesul de aderare, potrivit normelor emise de CSSPP, va începe la 1 mai şi vizează aproximativ 150.000 de noi potenţiali participanţi pentru fondurile de pensii.

"Cât priveşte legea de plată a pensiilor private sub forma de anuităţi, ea se afla încă în circuitul de avizare inter-ministerială, fiind marcată ca prioritate legislativă de catre actualul cabinet guvernamental. Adoptarea acesteia de către Guvern este aşteptată pentru prima jumătate a anului in curs", se mai spune în comunicat.

Împreună cu activele gestionate de fondurile facultative de pensii (Pilonul III), care au depăşit 483 milioane de lei, sistemul de pensii private din România deţine active de 7,75 miliarde de lei (1,77 miliarde de euro), reprezentând 1,27% din Prodsul Intern Brut.

Potrivit APAPR, randamentul mediu anual al tuturor fondurilor de pensii private obligatorii a fost de 12,2%, de la lansare (mai 2008) şi până în martie 2012.

Pe Pilonul III, randamentul mediu anual al tuturor fondurilor de pensii private facultative a fost de 7,8%.

Primele contribuţii la fondurile de pensii facultative au fost virate în mai 2007.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO