Pandemia complică viaţa băncilor centrale şi le îngreunează revenirea la o existenţă mai simplă. Stimulentele sunt ca un drog, de care lumea devine din ce în ce mai dependentă. Vom rezista fără dobânzi zero?

Pentru a atenua şocul provocat de pan­demie asupra economiei mondiale, băn­cile centrale recurg la noi şi noi ins­trumente, accelerând transformarea acestora din autorităţi monetare concen­trate pe inflaţie în gardieni care combat inegalitatea, schimbările climatice şi altele. Iar revenirea acestora la o existenţă mai simplă este din ce în ce mai complicată, scrie Bloomberg.

Este o spirală începută după criza financiară din 2008, iar băncile centrale sunt aruncate într-un teritoriu sensibil din punct de vedere politic.

Pe măsură ce coronavirusul s-a răspândit, băncile cen­trale din Washington până în Wellington au inun­date pieţele financiare cu lichidităţi, au susţinut com­pa­niile, au ajutat la finanţarea stimulentelor guver­na­men­tale masive. În total, acestea au pompat 8.500 mld. $ sub formă de susţinere monetară. Guvernele au venit cu stimulente fiscale de 11.400 mld. $, totalul ridicându-se la aproape 20.000 mld. $.

Eforturile sunt cu atât mai remarcabile cu cât înainte de pandemie se vorbea de un deficit de arme ale băncilor centrale în lupta cu o nouă criză. La câteva săptămâni după intervenţiile băncilor centrale din acest an, pieţele mondiale au început însă să-şi revină, iar până în august bursele de acţiuni atinseseră maxime record.

Ce este mai puţin clar însă este dacă economia reală va beneficia de un impuls asemănător. Din acest motiv, preşedinta BCE Christine Lagarde avertizează guvernele europene că lipsa stimulentelor fiscale riscă să producă o calamitate economică.

BCE a avut mai mult succes decât banca centrală americană (Fed) în a pro­mova creditarea bancară către companii. Aceasta folo­seşte un program lan­sat în urmă cu şase ani. În loc să împingă în jos do­bân­zile pe termen scurt, BCE a furnizat fi­nan­ţ­are ultra-ief­tină pe ter­men lung băn­cilor, con­diţia fiind ca aces­tea să o utili­zeze pen­tru a credita com­paniile şi gospo­dăriile.

BCE a anunţat re­cent că este pregătită să lan­seze noi stimulente mone­tare pentru a susţine redresarea dacă acest lucru va fi n­ecesar, în con­diţiile în care pan­de­mia înnegurează perspec­tivele economiei.

Tensiunile din interiorul băncii sunt însă în creştere, potrivit Reuters.

Strategii băncii sunt împărţiţi în două tabere, unii argumentând că BCE minimalizează unele veşti bune, în timp ce alţii cer şefei BCE să adopte un limbaj mai ferm atât cu privire la riscurile la adresa creşterii, cât şi la ame­ninţarea aprecierii euro în raport cu dolarul.

Nicăieri nu este depen­den­ţa de băncile centrale mai vizibilă decât pe pieţele fi­nan­ciare, notează Bloomberg. Deţinerile de active ale aces­tora sunt masive, iar acestea nu vor face decât să crească, relevă o analiză JPMorgan Chase.

Manualele de economie ne spun că banii ieftini pompaţi de băncile centrale ar trebui în cele din urmă să-i determine pe oameni să cheltuiască din nou şi com­paniile să-şi reia angajările, împingând preţurile şi salariile în sus şi forţând majorări de dobânzi.

Acest lucru ar permite la rândul său băncilor centrale să-şi încetinească intervenţiile, să-şi stopeze stimulentele şi poate chiar să le retragă odată ce redresarea economică este suficient de solidă.

Istoria economică recentă arată însă că lucrurile stau diferit. După mai mult de două decenii de achiziţii de datorii publice, banca centrală a Japoniei are acum un bilanţ mai mare decât economia ţării, şi totuşi inflaţia a revenit în jurul nivelului zero. Fed-ul şi BCE nu au mers atât de departe încă. Acest lucru sugerează că dacă economiile acestora urmează o traiectorie similară cu cea a Japoniei, ar putea trece ani, chiar decenii, până când cele două bănci ar impune limite asupra programelor de relaxare cantitativă.

Dar se aşteaptă oare cineva ca puterea băncilor centrale să revină la vremurile de dinainte de 2008? Cerinţele asupra acestora sunt în creştere şi evoluează în moduri care le provoacă pe acestea să facă mai mult, nu mai puţin.

Pe măsură ce băncile centrale îndeplinesc rolul care aparţinea cândva guvernelor, independenţa acestora faţă de politicieni este pusă sub semnul întrebării.

Un scenariu de dorit este ca impactul pandemiei să se diminueze şi economiile să înceapă să crească din nou, iar băncile centrale să aibă astfel o cale de a-şi retrage cel puţin unele dintre măsuri.

Acest lucru se întâmplă în China, unde banca centrală încearcă să-şi normalizeze politica monetară în condiţiile unei reveniri constant a economiei. Aceasta a anunţat recent că-şi va face politica monetară mai precisă şi ţintită.

Bancherii centrali insistă că acest lucru este posibil, dar procesul ar putea fi unul de durată şi complicat.

Între timp, spune Teresa Kong, de la Matthews Asia, lumea ar putea deveni dependentă de susţinerea băncilor centrale. Aceasta, spune Kong, este „ca un drog. Cu cât consumi mai mult, cu atât devii mai dependent. Ne va lua tuturor foarte mult timp să ieşim din această situaţie“.