Bănci și Asigurări

OTP Bank dă 15 mil. lei Fabricii de Nutreţuri Combinate Nutriva din Vaslui, cu garanţie EximBank

OTP Bank dă 15 mil. lei Fabricii de Nutreţuri Combinate...

Autor: Mircea Nica

12.11.2021, 00:00 104

OTP Bank România a acordat Fabricii de Nutreţuri Combinate Nutriva, din judeţul Vaslui, un credit în valoare de 15 mil. lei, iar Eximbank a emis o garanţie de stat care acoperă 90% din valoarea finanţării, în cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19, dedicate companiilor mari şi IMM-urilor cu o cifră de afaceri peste 20 mil. lei în 2019, potrivit informaţiilor transmise de OTP Bank.

„La nivel global, afacerile de familie contribuie la dezvoltarea economiei, iar acesta ne dorim să devină un trend şi pentru companiile locale. Ca susţinători activi ai mediului de afaceri, suntem recunoscători că putem fi parte din povestea Nutriva, o companie cu o poveste autentică, scrisă cu pasiune“, a declarat Roxana Hidan, director general adjunct al OTP Bank România, Divizia Afaceri.

Fondurile acordate de OTP Bank, cu garanţie Eximbank, au ca destinaţie acoperirea cheltuielilor aferente contractelor comerciale în derulare ale companiei, cât şi cheltuielilor generale.

„Garanţiile reprezintă o componentă importantă în accesarea oricărui tip de finanţare, iar EximBank are capacitatea de a structura, în parteneriat cu băncile comerciale, soluţii eficiente care facilitează accesul la finanţări avantajoase de care au nevoie societăţile mari şi IMM-urile în depăşirea provocărilor pandemiei“, a spus Traian Halalai, preşedintele executiv al EximBank.

Fabrica de Nutreţuri Combinate Nutriva, este parte a Grupului de Firme Safir, care produce carne de pasăre, preparate şi semipreparate din carne de pasăre sub brandurile Deliciosul de Vaslui, Zdravăn Moldovenesc şi Fomică, un business 100% românesc început de la zero în urmă cu 30 de ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO