LIVE: ZFLive: Care sunt planurile grupului DENT ESTET pentru 2022?
Bănci și Asigurări

​OTP: 80% dintre clienţii cu credite în franci elveţieni vor beneficia de o reducere cuprinsă între 17,5% şi 25% din soldul creditului

OTP Bank, subsidiara locală a celui mai mare grup financiar maghiar, a anunţat un program de conversie a creditelor în franci elveţieni care se adresează celor 10.500 de clienţi cu credite în această monedă garantate cu ipotecă.

Astfel reprezentanţii băncii spun că vor fi reduse datoriile actuale ale clienţilor, urmând ca sumele rămase după discount să fie convertite în lei sau euro.

“Soluţia noastră pe termen lung are ca scop asigurarea imediată a unui management echilibrat al fiecărui credit în franci elveţieni, oferind clienţilor noştri soluţii personalizate şi sustenabile. 80% dintre clienţi vor beneficia de o reducere cuprinsă între 17.5% şi 25% din soldul creditului”, a declarat László Diósi, CEO OTP Bank România.

Programul poate fi accesat de clienţii care au întârzieri de cel mult 90 de zile la plata ratelor lunare, înregistrate la momentul conversiei.

Clienţii cu restanţe mai mari de 90 de zile vor putea deveni eligibili dacă vor acoperi suma necesară astfel încât întârzierile lor să nu depăşească nivelul celor 90 de zile.

Soluţiile sunt personalizate, în conformitate cu specficaţiile creditului, anul de acordare, rata iniţială a dobânzii şi destinaţia împrumutului.

Programul de conversie a creditelor în franci va fi disponibil pentru următoarele trei luni consecutive, perioadă de timp în care clienţii vor fi invitaţi la unităţile teritoriale ale băncii. Pe 10 decembrie, clienţii vor putea accesa o platformă online pentru a le putea fi prezentate soluţiile personalizate.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.