La acest început de an se joacă un meci mare. Dacă taxele introduse ca „din topor“ la sfârşitul lunii decembrie vor reuşi să fie absorbite în economie prin transferul lor către consumatori pe diverse căi, atunci cei care conduc astăzi economia vor căpăta un curaj intervenţionist cum nicio guvernare nu a avut până acum.
„Deja mi-am anunţat clienţii că marja la creditele în lei creşte cu 0,6%. Din păcate tot companiile cu capital privat românesc sunt afectate, pentru că multinaţionalele au linii de credit din străinătate sau de la firma-mamă. Iar firmele româneşti oricum sunt mult mai îndatorate decât cele străine, care dacă se împrumută local se împrumută la marje de sub 1% pentru că dispun de mai mult capital“, spune un bancher, şef al unei mari sucursale judeţene de la una din băncile de top din România.
Astfel, în funcţie de ratingul pe care deja îl avea compania respectivă în relaţia cu banca, marja peste ROBOR a dobânzii poate creşte de la 1,5 -2% la 2,1% - 2,6%, dacă este o companie cu un rating bun, şi de la 3-4% la 3,6% - 4,6% dacă este o companie mai slabă financiar.
La rândul ei, ce o să facă firma de construcţii, hotelul, comerciantul de cereale, producătorul de croasante sau şantierul naval? Măreşte mai departe preţurile către clienţi, iar dacă are direct vânzare către consumatorii finali, o va face şi mai uşor, dată fiind atomizarea cererii.
Deja, marile magazine au majorat preţurile semnificativ de la începutul anului.
Din acest punct de vedere, această taxă bancară funcţionează pur şi simplu ca o majorare a ratei de politică monetară cu 0,6%, de la 2,5% la 3,1%. De aceea probabil unul dintre artizanii programului de guvernare şi-a exprimat opinia că BNR ar fi trebuit să scadă dobânda de referinţă la ultima şedinţă de politică monetară.
Majorarea ratei dobânzii la credite funcţionează exact ca o majorare bruscă, cu 0,6%, a dobânzii de politică monetară de către BNR.
În aceste condiţii, întrebarea este dacă economia va absorbi această majorare a preţurilor determinată de scumpirea creditării, la care se adaugă şi deprecierea cursului. Răspunsul este dat de sentimentul consumatorului: de numărul de maşini vândute, de volumul creditelor contractate, de evoluţia vânzărilor în lanţurile de retail şi magazinele de electrocasnice.
De asemenea, contează mult şi încetinirea creşterii economice din zona euro, unde merg 75% din exporturile României. Aici faptul că Banca Centrală Europeană a anunţat că menţine dobânzile jos şi că este preocupată de creşterea finanţării economiilor este un impuls nesperat.
Ironia este că înseşi băncile şi companiile afectate de noile taxe nu vor de fapt să inducă o teamă prea mare oamenilor, pentru că la sfârşitul zilei de fapt nimeni nu vrea să piardă consumatori, să piardă vânzări, dar nu vrea să piardă nici bani.
Meciul se joacă de fapt la nivel de mesaje şi de percepţie. Dacă oamenii vor fi speriaţi prea tare şi nu vor mai consuma, atunci se intră într-un cerc al neîncrederii, vor scădea vânzările şi vor fi ajustate cheltuielile - mai întâi în companiile care-şi vor vedea veniturile în scădere şi apoi ale statului, care va încasa mai puţine taxe la buget.
Recent, a fost o adunare a unor şefi şi patroni de restaurante din Bucureşti împreună cu jurnalişti şi oameni de afaceri pasionaţi de gastronomie organizată de www.restograf.ro unde
s-a discutat mult despre lipsa de personal, despre presiunea pe salarii, despre ospătari care câştigă 3-4.000 de euro net pe lună, mai mult decât profesorii universitari şi despre necesitatea de a aduce nepalezi şi filipinezi ca să se „mai liniştească spiritele“. Nu s-a plâns niciun patron/manager de lipsa de clienţi. Dar lipsa de clienţi este de fapt cea mai grea şi când vine, vine ca securea şi niciun filipinez nu te mai salvează. Oamenii cam uită că într-un business cea mai mare teamă este să nu vinzi, pentru că în rest, dacă ai vânzarea asigurată, orice fel de resursă, şi „pământ“ de pe Lună dacă trebuie să găseşti, găseşti.
Aici este de fapt cheia. Dacă oamenii vor avea în continuare curaj să cheltuie, să investească, să creadă în viitor, morişca se va învârti şi anul bugetar se va închide, ca şi în 2017 şi în 2018, cu ajutorul unor venituri umflate pe baza inflaţiei.
Sigur că este toxic, sigur că nici în 2019 nu mergem pe autostradă de la Sibiu la Nădlac şi nici nu vedem vreun spital regional sau vreun campus şcolar, nou pentru că iarăşi vor fi tăiate investiţiile. Dar acesta poate fi un scenariu. Dacă va merge, atunci să vezi în 2020 intervenţionism.
