Statele Unite se află în mijlocul celui mai lung ciclu de redresare economică, cu munţii de datorii la nivel mondial, calitatea în scădere a creditelor şi deceniile de dobânzi scăzute împingând preţurile activelor către niveluri nesustenabile. Reticenţa investitorilor, politicienilor şi bancherilor centrali în a accepta acest lucru nu este doar un exemplu al tendinţei oamenilor de a amâna durerea, ci ceva mai înfricoşător şi mai concret.
Adevărul este că economia americană este acum dependentă de bule de active pentru a supravieţui, scrie Rana Foroohar, editorialist la Financial Times.
Aproximativ două treimi din economia americană este reprezentată de cheltuielile consumatorilor. Însă modelele de cheltuieli ale oamenilor nu se bazează exclusiv pe veniturile lor. Consumul nostru personal are legătură şi cu aşteptările noastre privind avuţia deţinută în active ca acţiuni şi obligaţiuni. Uimitor este cât de dependente au devenit averile americane de inflaţia preţurilor acelor active, scrie Foroohar.
Aceasta nu înseamnă neapărat că oamenii îşi scot bani din conturile de pensii pentru a cumpăra dezinfectante, apă îmbuteliată şi măşti faciale. Dar, în opinia lui Luke Gromen, analist financiar, acest lucru înseamnă că PIB-ul american „nu poate creşte, matematic, dacă preţurile activelor scad“.
Bancherii centrali din SUA se regăsesc, în opinia editorialistului de la Financial Times, într-o poziţie indezirabilă, cea de a manageria o economie care în ultimele decenii, şi mai ales din 2008, a depins de dobânzi scăzute pentru creşterea preţurilor activelor.
Această situaţie nu s-a dezvoltat peste noapte. Statele Unite au clădit o economie care este periculos de dependentă de capriciile Wall Street-ului din anii ‘70 încoace. Este rezultatul schimbărilor de politică determinate atât de democraţi, cât şi de republicani.
Printre acestea s-a numărat regula din 1982 ce permite răscumpărări de acţiuni în anumite condiţii, deşi aceasta fusese cândva considerată manipulare de piaţă, şi decizia de a oferi un tratament fiscal favorabil opţiunilor pe acţiuni, ce a permis oamenilor să profite de creşterea valorizeărilor companiilor pentru care lucrau.
Cea mai fundamentală schimbare a fost cea către planurile 401 (k) care a legat viitorul atâtor americani de capriciile pieţelor. Toate acestea au fost susţinute de mitul că preţurile acţiunilor reprezintă indicatorul suprem a ceea ce se întâmplă în interiorul unei companii şi în ultimă instanţă al economiei.
Cred că acest lucru nu mai este valabil de multă vreme, scrie editorialistul Financial Times. „Nu pot decât să sper că această criză a pieţei va obliga mai mulţi oameni să ajungă la aceeaşi concluzie. Cât mai putem avea o economie determinată atât de disproporţionat de bule de active? Următoarele săptămâni şi luni ne-ar putea duce un răspuns“, scrie Rana Foroohar.
