Bănci și Asigurări

Omniasig, cea mai mare companie din portofoliul local al austriecilor de la VIG, raportează în S1/2020 prime brute subscrise de peste 600 mil. lei, plus 2% şi profit brut în creştere cu 66%

Omniasig, cea mai mare companie din portofoliul local al...

Autor: Cristina Bellu

03.09.2020, 11:36 148

Omniasig, cea mai mare companie din portofoliul local al grupului austriac Vienna Insurance Group (VIG) şi cel mai mare asigurător non-RCA din România, a încheiat primul semestru al anului cu un volum al primelor brute subscrise de peste 600 mil. lei, în creştere uşoară, de 2%, faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce profitul brut s-a majorat cu 66%, la peste 35 mil. lei.

“Rezultatele echilibrate obţinute de companie în contextul generat de pandemia Covid-19 se datorează şi urmăririi atente a direcţiilor stabilite încă de la început de an care au vizat dezvoltarea segmentelor non-auto, cu un focus special pe linia asigurărilor de sănătate şi accelerarea puternică în direcţia inovaţiei şi a digitalizării”, spun reprezentanţii companiei.

Pe segmente de business, asigurările de incendiu şi calamităţi naturale (Property) au bifat în perioada ianuarie-iunie 2020, o creştere de peste 14% faţă de perioada similară a anului trecut, valoarea subscrierilor depăşind 100 mil. lei, în timp ce asigurările de sănătate au consemnat o creştere de peste 48% a primelor brute subscrise.

În acelaşi interval al anului curent, asigurările auto, Casco şi RCA, au înregistrat o uşoară scădere, de aproximativ 2%, a volumului de prime brute subscrise, atingând un total de peste 400 milioane lei, cumulat pe cele două linii. Totalul despăgubirilor plătite pe cele două linii cumulat a crescut cu circa 10%, ajungând la valoarea de peste 350 milioane lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO