Bănci și Asigurări

Olteanu, BNR: Avem prea puţine poveşti de restructurare cu succes a datoriilor firmelor

Olteanu, BNR: Avem prea puţine poveşti de restructurare cu succes a datoriilor firmelor

Autor: Liviu Chiru

15.02.2011, 23:57 72

Puţinele exemple de restructurări cu succes ale datoriilorfirmelor fac ca în momentul de faţă bancherii şi antreprenorii săfie pe poziţii de adversari, iar companiile supraîndatorate îşiîmping problemele până la punctul în care intrarea în falimentdevine inevitabilă.

"Suntem într-un cerc vicios, ca sistem. Prea puţinelerestructurări reuşite nu ne dau curaj. Poate mai multerestructurări, despre care să se vorbească, ar ajuta", a spusBogdan Olteanu, viceguvernator al BNR responsabil cu coordonareadirecţiei juridice, în cadrul seminarului "Deţinerea temporară deacţiuni de către instituţiile de credit - formă de restructurare aagenţilor economici", organizat la banca centrală. Sala dedezbateri a BNR era ieri-dimineaţă neîncăpătoare, iar în auditoriuse aflau în general reprezentanţi ai băncilor la nivel dedepartament juridic sau recuperarea creanţelor, precum şi avocaţisau practicieni în insolvenţă.

Până în prezent, doar restructurarea retailerului Flanco, intratîn insolvenţă în primăvara anului trecut, a fost prezentatăpublic.

Prin preluarea de acţiuni, banca se poate implica direct îndeciziile de conducere a operaţiunilor companiei, iar alături deasigurarea de finanţări suplimentare aceasta măreşte şansele uneiredresări.

"O instituţie de credit are capacitatea necesară pentru a puteaajuta la redresarea financiară a firmei debitoare, situaţie dincare amândouă au de câştigat", a spus Ianfred Silberstein,directorul Direcţiei Juridice din BNR

În prezent, doar 5% din firmele intrate în incapacitate de platăajung să pună în practică un plan de redresare financiară, în timpce restul se îndreaptă direct spre faliment, spune Arin Stănescu,preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă dinRomânia. În prezent sunt deschise peste 20.000 de dosare deinsolvenţă.

"Numărul insolvenţelor a urcat în 2010 şi probabil va urca şi în2011. Abia în 2012 numărul de dosare de insolvenţă va scădea, odatăcu redresarea economiei", a afirmat Stănescu.

BNR pregăteşte un regulament privind posibilitatea ca băncile săpreia temporar acţiuni în cadrul companiilor pe care le-aufinanţat, dacă nu există altă cale de a-şi recupera creanţele. Înprezent proiectul de regulament, lansat încă din vara trecută, esteîn faza de dezbatere publică, fără să existe un termen precispentru implementarea sa. Cadrul legal permite şi în prezentbăncilor să preia participaţii în cadrul companiilor, dar numaitemporar.

Olteanu, de profesie avocat, spune că multe companii s-au bazatîn prea mare măsură pe fondurile împrumutate, în detrimentul uneicapitalizări solide, dar şi al unei baze de active, iar efectelepot fi dramatice într-o perioadă de criză. "Aşa cum este dificilpentru o ţară să reziste pe termen lung fără o industrie puternică,la fel se întâmplă şi în cazul companiilor fără active suficiente.Este greu pentru o companie să funcţioneze doar cu brandul, fără obază de active", a spus Olteanu.

Regulamentul BNR va clarifica aspectele legate de supraveghereprudenţială. Spre exemplu, este stipulat un termen maxim dedeţinere a acţiunilor de până la doi ani, care va putea fiprelungit o singură dată, pentru o perioadă de un an.

Această prevedere va elimina posibilitatea ca băncile săprelungească abuziv perioada de restructurare, amânând doarinevitabilul, spune Ianfred Silberstein.

"Se consideră că dacă în această perioadă compania nu s-aredresat, nu mai există şanse de a mai reveni."

Avocaţii: Creditorii nu recuperează nimic la lichidareaunui retailer

Cea mai eficientă soluţie de redresare a companiilor confruntatecu probleme financiare presupune un mix între ajustarea creanţelordeţinute de creditori şi conversia unei părţi din datorii înacţiuni, spune avocatul Andrei Cionca, de la Casa de InsolvenţăTransilvania.

"Valoarea de lichidare a companiilor de retail este extrem demică. Ele nu deţin active fixe, ci doar stocuri", subliniazăCionca. El a precizat că singurul caz cunoscut până acum în carecreditorul - o bancă - a executat garanţia asupra stocurilor aratăcă rezultatele sunt modeste. Creditorul a recuperat mai puţin de50% din valoarea stocurilor executate după acoperirea tuturorcheltuielilor.

Cionca spune însă că soluţia votării unui plan de redresarefinanciară fără ajustarea datoriilor, aşa cum preferă bancherii,dar şi reprezentanţii statului, are foarte puţine şanse dereuşită.

"Este greu de crezut că o companie care până ieri avea pierderipoate să devină profitabilă. În plus, se pune problema cine vaconduce. Ce manager trebuie angajat şi ce acţionar va fi motivat,pentru că nu se face deposedare?", a explicat Cionca.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO