Bănci și Asigurări

O soluţie nouă de banking digital de la Mastercard care oferă mai multe detalii despre tranzacţii online, inclusiv numele comerciantului şi locul achiziţiei

Cosmin Vladimirescu, country manager Mastercard România şi Croaţia

Cosmin Vladimirescu, country manager Mastercard România şi Croaţia

Autor: Roxana Rosu

04.02.2021, 00:00 1319

Mastercard lansează o nouă soluţie de banking digital prin care posesorii cardurilor au acces la mai multe detalii despre achiziţiile lor online, precum numele comerciantului, sigla acestuia şi locul în care a avut loc achiziţia.

Pentru a creşte vizibilitatea brandului şi a reduce nivelul de confuzie în cazul tranzacţiilor neidentificate care duc la solicitări nejustificate pentru rambursarea banilor, comercianţii sunt invitaţi să îşi încarce logourile în sistem.

Soluţia a fost dezvoltată de Ethoca, un startup deţinut de Mastercard. În plus, Mastercard lucrează împreună cu băncile pentru introducerea unui nou standard la nivel de industrie, astfel încât, începând de la finalul anului 2022, canalele bancare digitale să includă informaţii complete ale tranzacţiilor. „Ne-am angajat să colaborăm cu emitenţii şi comercianţii pentru a face din această funcţionalitate un standard pentru utilizatorii de servicii bancare digitale până la finalul anului 2022. Credem că o transparenţă mai mare a tranzacţiilor îmbunătăţeşte semnificativ experienţa celor care utilizează canalele de servicii bancare digitale şi le oferă consumatorilor un confort psihic şi un sentiment de control asupra cheltuielilor. Băncile, cât şi comercianţii vor beneficia de un volum mai mic de apeluri şi reclamaţii din partea consumatorilor“, a declarat Cosmin Vladimirescu, country manager Mastercard România şi Croaţia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO