Bănci și Asigurări

O economie dezechilibrată: Bucureşti-Ilfov, Braşov şi Cluj au înregistrat cel mai mare volum al creditelor corporate acordate de bănci în ultimul an

O economie dezechilibrată: Bucureşti-Ilfov, Braşov şi...

Autor: Mircea Nica

05.08.2020, 10:00 468

Bucureşti-Ilfov, Braşov şi Cluj, primele trei judeţe din top, au înregistrat cel mai mare volum al creditelor acordate de bănci companiilor, în lei şi valută, la finalul lunii iunie 2020, ajungând la o pondere de 52,8%, respectiv 62,4 mld. lei, din totalul finanţărilor corporate în valoare de 118,22 mld. lei, conform datelor BNR.

Volumul creditelor corporate acordate de bănci în lei la finalul lunii iunie 2020 a ajuns la o valoare de 67,13 mld. lei, în scădere cu 0,5%, în timp ce finanţările acordate de bănci companiilor în valută au înregistrat o creştere de 5,6% în iunie 2020, comparativ cu iunie 2019, până la o valoare de 51,09 mld. lei. Volumul total al finanţărilor corporate, în lei şi valută, de 118,22 mld. lei la finalul lunii iunie 2020 a crescut uşor cu 2%, faţă de luna iunie a anului trecut.

Ponderea finanţărilor acordate de bănci companiilor în lei a ajuns la 56,28% în iunie 2020, comparativ cu 58,2% în iunie 2019, conform calculelor ZF. Astfel, se observă o creştere a creditării corporate în valută de la an la an.

În timp ce jumătate din clasamentul judeţelor cu cel mai mare volum al finanţărilor corporate a înregistrat creşteri în iunie 2020 faţă de iunie 2019, cealaltă jumătate şi-a scăzut volumul creditelor acordate companiilor.

Primele cinci judeţe cu cel mai mare volum al finanţărilor corporate în iunie 2020 deţin o pondere de aproape 61% din totalul finanţărilor acordate companiilor de către bănci, comparativ cu ponderea de 59,2% a primelor cinci judeţe din iunie 2019. Prin urmare, concentraţia creditării segmentului corporate se află în judeţele Bucureşti-Ilfov, Braşov, Cluj, Timiş şi Iaşi, iar trendul de la an la an pare a fi în creştere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO