Bănci și Asigurări

Noua variantă a legii privind darea în plată a unor bunuri imobile a fost promulgată de preşedintele Iohannis

Noua variantă a legii privind darea în plată a unor...

Autor: Mediafax

14.05.2020, 00:00 179

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat ieri decretul privind promulgarea Legii privind darea în plată a unor bunuri imobile pentru stingerea obligaţiilor asumate prin credite. Legea modifică şi completează legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. În urma promulgării, legea urmează să intre în vigoare. 

Legea a fost iniţiată de parlamentarul ALDE Daniel Zamfir, care spunea că proiectul legislativ clarifică situaţiile de „impreviziune“ care apar atunci când instanţele ajung să judece dosare în care debitorii vor să se elibereze prin Legea dării în plată.

De-a lungul parcursului legislativ legea a stârnit atât reacţii politice, cât şi ale sectorului bancar, care aprecia recent că legea dării în plată, alături de alte şapte iniţiative legislative cu impact asupra sistemului bancar (plafonări de dobânzi, conversia creditelor, suspendarea plăţii ratelor sau eliminarea titlului executoriu) vor avea impact asupra economiei şi scădere a creditării.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO