Bănci și Asigurări

Noi probleme pentru guvernul Dăncilă: Deficitul bugetar a urcat la 1,77% la nouă luni, de 2,2 ori peste nivelul de anul trecut

Noi probleme pentru guvernul Dăncilă: Deficitul bugetar...

Autor: Alina Botezatu, Mediafax

03.11.2018, 00:03 25053

Conform datelor operative, execuţia bugetului general consolidat pe primele nouă luni ale anului 2018 s-a încheiat cu un deficit de 16,8 miliarde lei, respectiv 1,77% din Produsul Intern Brut (PIB), conform datelor publicate marţi de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

În schimb, execuţia bugetului general consolidat pe primele nouă luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un deficit de 6,8 miliarde lei, respectiv 0,81% din PIB. Astfel, nominal, în acest andeficitul bugetar a crescut de aproape 2,5 ori, iar ca pondere de aproape 2,2 ori.

În primele nouă luni ale acestui an, veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 205 miliarde lei, reprezentând 21,7% din PIB, sunt cu 13,6% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

„Se înregistrează creşteri faţă de anul precedent în cazul încasărilor din contribuţiile de asigurări (+37,3%) şi din veniturile nefiscale (+19,4%). Începând cu luna februarie încasările din contribuţiile sociale au fost influenţate pozitiv de condiţiile legislative noi privind transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017”, au precizat reprezentanţii Finanţelor.

De asemenea, MFP a constat o îmbunătăţire a colectării veniturilor din TVA, care au crescut cu 9% faţă de aceleiaşi perioadă din 2017, ajungând la o valoare de 42,4 miliarde lei, pe primele nouă luni ale anului în curs.

În plus, veniturile din accize au fost în sumă de 21 miliarde lei (2,2% din PIB) cu 7,9% mai mari comparativ cu perioada similară a anului precedent.

De asemenea, încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 4,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017.

„S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii şi venit cu 25,3% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018”, au subliniat reprezentanţii MFP.

De asemenea, s-a înregistrat o diminuare cu 37,2%, faţă de aceeaşi perioadă anului precedent la taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi ca urmare a aplicării OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule.

Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt de 9,4 miliarde lei, cu 25% mai mari decât cele încasate în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 221,7 miliarde lei, cu 18,4% mai mari faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.

„Cheltuielile de personal sunt cu 25,3% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, creşterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”, au menţionat reprezentanţii MFP.

De asemenea, cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 9,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. „Creşteri semnificative se înregistrează atât la bugetele locale, cât şi la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi la bugetele instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii bugetare”, au subliniat reprezentanţii Finanţelor.

În plus, subvenţiile sunt mai mari cu 6,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, menţinându-se la acelaşi nivel ca procent din PIB, respectiv 0,5%.

„Dobânzile sunt cu 21,5% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, reprezentând 1% din PIB, avându-se în vedere cumularea datelor de plată a dobânzilor aferente mai multor titluri de stat de tip benchmark”, au explicat reprezentanţii Finanţelor.

De asemenea, cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de anul precedent cu 12,5%, „fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 9% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017, ajungând la 1000 lei, respectiv cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând la 1.100 lei, de creşterea nivelului îndemnizaţiei sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei, precum şi majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie”, conform MFP.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 15,2 miliarde lei, cu 25,7% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO