Bănci și Asigurări

NN: Rezultatele din acest an vor fi peste cele din 2015. Am proiectat o creştere de până în 5%

NN: Rezultatele din acest an vor fi peste cele din 2015....

Autor: Anelis Baciu

13.07.2016, 00:07 619

NN Asigurări, cea mai mare companie de asigurări de viaţă din piaţa locală, şi-a propus o creştere de până la 5% a primelor brute subscrise în acest an, ceea ce înseamnă că afacerile totale ale olandeziilor vor ajunge la cel mult 660 de milioane de lei (148 mil. euro). În 2015 afacerile NN Asigurări au urcat cu un ritm de 2,4%.

„Estimăm că 2016 va fi un an în care rezultatele companiei vor creşte peste nivelul din 2015, fiind proiectată o creştere de până la 5%“, se precizează în raportul pe anul trecut al NN.

Totodată, compania vizează în acest an dezvoltarea echipei de consultanţi financiari, dar şi a celorlalte canale de distribuţie. În prezent asigurătorul îşi vinde produsele prin intermediul a 2.000 de consultanţi financiari, 62 de agenţii şi puncte de lucru.

Reprezentanţii asigurătorului scriu în documentul anual că 2016 va fi un an important pentru piaţa asigurărilor de viaţă, în care „vorbim de semnale pentru atingerea în mod sustenabil a potenţialului real pe care îl are această piaţă în România“.

NN are o cotă de piaţă în asigurări de viaţă de peste 30%. Olandezii administrau la finele anului trecut active de 3,2 miliarde de lei (719 mil. euro) în România, cu peste 7% mai mult decât în 2014. Principalii competitori ai NN Asigurări sunt BCR Viaţă şi Metropolitan Life.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO