Bănci și Asigurări

Nextebank oferă 104 milioane de lei acţionarilor minoritari ai Băncii Carpatica pentru a prelua controlul intregral

Nextebank a cumpărat o cincime din acţiunile Băncii Carpatica şi a contribuit la majorarea de capital, suma totală cheltuită în această tranzacţie fiind de 122 mil. lei

Nextebank a cumpărat o cincime din acţiunile Băncii Carpatica şi a contribuit la majorarea de capital, suma totală cheltuită în această tranzacţie fiind de 122 mil. lei

Autor: Anelis Baciu

26.02.2016, 00:05 1073

Nextebank, instituţie de credit care a preluat recent 55% din acţiunile Băncii Carpatica, oferă 104 mil. lei (23 mil. euro) acţionarilor minoritari ai băncii în schimbul cedării intregrale a controlului, potrivit unui document publicat ieri pe bursă.

Preţul oferit de Nextebank este de 0,105 lei pe acţiune, adică acelaşi nivel oferit în prima etapă de cumpărare derulată la finalul lunii ianuarie în care Nextebank a achiziţionat 20% din acţiunile băncii din Sibiu. Perioada de derulare a ofertei este 2-22 martie şi este intermediată de Intercapital Invest.

Preţul oferit de Nextebank este cu 1,4% mai mare decât cotaţia de joi a Carpatica la BVB. Capitalizarea băncii ajunge astfel la 228 mil. lei. Nextebank, banca deţinută de fondul de investiţii Emerging Europe Accession, a primit miercuri aprobarea de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru a demara o ofertă publică de preluare a participaţiilor deţinute de acţionarii minoritari. Banca ar putea prelua însă doar o parte a acţiunilor minoritare, în even­tualitatea în care acţionarii vor decide să vândă doar o parte din pachetele deţinute.

Nextebank este obligată prin lege să facă o ofertă publică de preluare pentru acţiunile rămase la minoritari, întrucât legislaţia de capital prevede ca un acţionar care a dobândit mai mult de 33% din drepturile de vot ale unei societăţi să lanseze o ofertă de cumpărare a acţiunilor pe care nu le deţine.

În cazul în care acţionarii minoritari ai Carpatica vor accepta oferta, iar Nextebank ar ajunge să deţină 95% din acţiuni, atunci ar putea cere delistarea băncii de pe bursă.

La finalul lunii ianuarie Nextebank a cumpărat o cincime din acţiunile băncii Carpatica şi a contribuit la majoarea de capital, suma totală cheltuită de Nextebank în această tranzacţie fiind de 122 milioane de lei (27 mil. euro). În prima etapă de preluare de acţiuni de la Carpatica Nextebank a achiziţionat peste 220 milioane de acţiuni, adică o participaţie de 20% de la omul de afaceri Ilie Carabulea, fondatorul băncii, şi alţi patru acţionari pentru care a plătit 23,1 milioane de lei.

După vânzare Ilie Carabulea a rămas cu un pachet minoritar de 18,4% din acţiunile Băncii Comerciale Carpatica, 17,7 procente din acţiuni sunt deţinute de mai multe persoane fizice, în timp ce un pachet de 9% aparţine unor companii.

Dacă ar accepta oferta Nextebank, Ilie Carabulea ar urma să primească aproximativ 19 mil. lei pe acţiunile rămase.

Banca Carpatica, un jucător de talie mică din sistemul bancar, a ajuns în situaţia de a atrage un investitor în acţionariat, întrucât avea urgentă nevoie de capital pentru a menţine indicatorii de prudenţialitate în limitele impuse de BNR. Rata de solvabilitate coborâse anul trecut la 7%, adică sub minimul legal de 8%. Totodată, banca a încheiat anul 2015 cu un rezultat financiar negativ de 85 de milioane de lei, iar pentru acoperirea pierderilor capitalul social a fost diminuat în octombrie 2015 cu 205 miliarde de lei.

Banca Carpatica a ajuns la Nextebank după ce tranzacţia cu fondul american de investiţii JC Flowers a picat. JC Flowers s-a retras deoarece nu a reuşit să ajungă la o înţelegere şi cu Piraeus pentru preluarea subsidiarei locale, americanii fiind interesaţi de cumpărarea ambelor bănci îm­preună. În urma fuziunii cu Nextebank, Banca Carpatica va ajunge la active de aproximativ 1 mld. euro şi se va poziţiona pe locul 17-18 în topul băncilor locale. Tranzacţia a ajuns deja pe masa Consiliului Concurenţei, care ar urma să dea avizul favorabil în termen de circa 40 de zile dacă dosarul de preluare este complet.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO