Bănci și Asigurări

Negriţoiu va coordona un comitet din instituţia UE care supraveghează pieţele de capital

Mişu Negriţoiu

Mişu Negriţoiu

Autor: Claudia Medrega

28.09.2015, 00:00 204

Şeful Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Mişu Negriţoiu a fost numit preşedinte al Comitetului pentru analize economice şi de piaţă din cadrul Autorităţii Europene pentru Valori Mobiliare şi Pieţe, entitatea care supraveghează pieţele de capital la nivelul Uniunii Europene (UE). El va coordona timp de doi ani acest comitet, care urmăreşte identificarea şi evaluarea la nivel microprudenţial a evoluţiilor şi potenţialelor riscuri şi vulnerabilităţi de pe pieţele financiare, alături de realizarea unor analize cost-beneficiu şi de impact privind iniţiativele de reglementare şi supraveghere a pieţelor. Comitetul pentru Analize Economice şi de Piaţă este format din reprezentanţi ai autorităţilor competente în supravegherea pieţei de capital din cadrul UE şi beneficiază de expertiza unui grup de profesori în finanţe şi economie din mari universităţi europene şi analişti specializaţi în domeniul pieţelor financiare, potrivit informaţiilor transmise de ASF.  Înfiinţată în 2011, Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe este unul dintre pilonii Sistemului European de Supraveghere Financiară, alături de Autoritatea Bancară Europeană şi Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale. Comisia Europeană intenţionează să înfiinţeze până în 2019 uniunea pieţelor de capital (CMU), după modelul uniunii bancare, acesta fiind proiectul cu cea mai mare amploare avut în vedere pentru următorii ani. Planul de acţiune privind înfiinţarea uniunii pieţelor de capital va fi publicat de Comisia Europeană în această toamnă. În prezent companiile europene depind foarte mult de bănci şi se bazează mai puţin pe pieţele de capital.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO