Bănci și Asigurări

Negriţoiu, politicianul care a avut succes în businessul privat

Negriţoiu, politicianul care a avut succes în businessul privat

Autor: Cristian Hostiuc

18.06.2012, 00:06 1229

De-a lungul celor 20 de ani de după Revoluţie, puţini politicieni cu funcţii înalte au făcut pasul spre mediul de business şi au avut succes. Mişu Negriţoiu este singurul exemplu cu notorietate de demnitar care a lăsat Parlamentul şi o poziţie de vârf în PSD în 1997 pentru a se angaja într-o bancă privată.

Nimeni nu i-a propus să vină direct preşedinte, CEO sau vicepreşedinte, având în vedere că fusese ministrul reformei în cabinetul Văcăroiu şi apoi consilier prezidenţial pe probleme economice al lui Ion Iliescu la începutul anilor '90. El a intrat ca director simplu în ING, fiind recrutat de cel care conducea la vremea respectivă operaţiunile grupului olandez la Bucureşti, Anthony van der Heijden.

De-abia după 9 ani şi după ce urcase în organigramă şi avusese rezultate, Negriţoiu a devenit CEO al ING Bank România, fiind primul român care primea acest job. Înainte de Revoluţie el lucrase în comerţul exterior şi la începutul anilor '90 a fost primul preşedinte al Agenţiei pentru Investiţii Străine. Negriţoiu spunea anul trecut că nu are limită de mandat, aşa cum se practică în general pe piaţă, dar Amsterdamul poate decide oricând să îl înlocuiască.

Principalul său proiect din poziţia de CEO a fost construirea în mod organic a masei critice de bancă universală, pe seama creşterii rapide a afacerilor din retail, iar acest proiect a fost considerat îndeplinit anul trecut, când ING a trecut pragul de un milion de clienţi de retail, iar veniturile din retail au ajuns să le egaleze pe cele ale diviziei corporate.

Bazându-se şi pe experienţa de demnitar de la începutul anilor '90, el s-a făcut remarcat drept unul dintre puţinii bancheri care nu ezită să comenteze deschis chestiuni de politică economică, aducând de mai multe ori critici dure guvernelor care s-au succedat, dar şi Băncii Naţionale. Mai mulţi ani el a predat finanţe internaţionale la ASE.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO