Scenariul în care băncile străine îşi reduc expunerile pe România în contextul presiunii legate de nevoile de capital tinde deja să devină o realitate, nu doar un risc, iar repatrierile de capital pot fi oprite mai degrabă prin măsuri de creştere a atractivităţii pieţei locale, nu prin bariere administrative, spune Mişu Negriţoiu, directorul general al ING Bank.
Nu poţi să ridici ziduri la graniţă ca să nu iasă banii. Dar poţi să faci piaţa mai atractivă decât altele ca să ţii banii pe loc." Negriţoiu consideră însă că la nivelul pieţei bancare România nu stă deloc bine cu o rată a creditelor neperformante de peste 22%, care reprezintă una dintre cele mai ridicate din regiune.
Bancherul arată că activele ponderate la risc reprezintă un parametru esenţial mai ales în contextul actual, iar prin prisma acestuia băncile evaluează dacă merită să-şi menţină o anumită expunere sau nu.
"Întrebarea este dacă un activ de un euro chiar mai valorează un euro sau dacă nu cumva înseamnă doar 0,5 sau 0,2 euro. Iar când piaţa locală înregistrează o rată a defaultului atât de ridicată, este mai greu să pledezi pentru păstrarea expunerii când băncile-mamă se confruntă cu creşterea cerinţelor de capital." El spune că s-au înregistrat ieşiri de fonduri - totuşi în sume reduse - chiar în lunile următoare expirării acordului de la Viena în martie. De altfel, şi FMI notează în cel mai recent raport privind România că în luna iulie expunerea totală a celor nouă bănci străine care semnaseră acordul de la Viena din martie 2009 scăzuse de la 98% la 95% din nivelul de referinţă. De asemenea, unele bănci încearcă să atragă depozite de pe piaţa locală pentru a returna linii de finanţ are de la băncile-mamă care sunt presate să-şi ajusteze expunerile.
ING nu a fost parte a înţelegerii de la Viena.
Acum, ING este însă singura bancă străină care deţine o subsidiară locală de top 10 şi nu are nevoie de capital suplimentar pentru a se încadra în noul nivel al ratei de capital Core Tier 1 de 9% solicitat de Autoritatea Bancară Europeană pentru vara anului viitor.
Negriţoiu spune că noile cerinţe de capital din zona euro sunt în mod evident foarte greu de satisfăcut de pe piaţa privată şi atunci reducerea expunerii din credite devine o opţiune la îndemână care este luată în considerare pentru obţinerea unui indicator de capital mai bun, cu atât mai mult cu cât există o reticenţă în privinţa accesării de ajutoare din partea statelor.
Totuşi, el crede că nu se pune problema ca vreo bancă de pe piaţa locală să ajungă la măsuri brutale de reducere a expunerii precum solicitări de rambursare anticipată a unor credite sau declanşarea procedurilor de insolvenţă la unii clienţi. "Nu se rezolvă nimic prin astfel de abordări. Expunerea se poate reduce cel mai eficient prin dialog cu clienţii." Formulele mai des întâlnite în ultimii doi ani au fost ca unele linii de finanţare pentru clienţi companii să nu mai fie reînnoite sau să fie reînnoite cu sume mai mici. De asemenea, este suficient ca o bancă să aplice criterii de eligibilitate mai stricte pentru a nu mai acorda credite noi.
Dincolo de creditarea sectorului privat, un risc major îl constituie posibilitatea ca unele bănci să-şi reducă expunerea pe titluri de stat emise de Ministerul Finanţelor. Mulţi jucători şi-au majorat constant această categorie de expuneri în ultimii trei ani, inclusiv ca parte a acordului de la Viena, iar în ultimele luni au apărut tensiuni pe partea disponibilităţ ii băncilor de a subscrie la licitaţiile organizate de Finanţe.
Negriţoiu consideră că mai ales pentru băncile din zona euro care înregistrează cel mai mare necesar de capital suplimentar, s-ar putea aplica un principiu de genul "maioul este mai aproape decât cămaşa" în analiza privind oportunitatea menţinerii expunerilor pe pieţele noneuro.
Oficialii Erste Group, acţionarul principal al BCR, au afirmat recent că nu există "nici necesitatea, nici dorinţa pentru o continuare a Iniţiativei de la Viena" pentru menţinerea expunerilor băncilor străine pe piaţa locală.
Pe de altă parte, reprezentanţi ai BNR şi ai Ministerului Finanţelor au declarat că acordul de la Viena ar trebui reactivat pentru contracararea riscului de repatriere a capitalurilor.
În 2009, acordul a fost semnat de Erste Bank, Raiffeisen International, Eurobank EFG, National Bank of Greece, Societe Generale, Alpha Bank, Volksbank, Piraeus Bank şi UniCredit, care controlează 70% din piaţa locală.
Acum, sectorul bancar elen are nevoie de capital suplimentar de 30 mld. euro şi astfel se profilează naţionalizarea mai multor bănci, Erste are nevoie de circa 750 mil. euro, SocGen de 3,3 mld. euro, RZB de 1,9 mld. euro, Volksbank de aproape 1 mld. euro, iar UniCredit trebuie să facă rost de nu mai puţin de 7,4 mld. euro.În plus, subsidiare precum BCR sau Volksbank au nevoie de capital suplimentar la nivel local.
România se bazează doar pe o frază foarte complexă inclusă în comunicatul Consiliului European din urmă cu o săptămână pentru a crede că nu va suferi din cauza reducerilor de expuneri ale băncilor. Fraza respectivă transferă băncilor centrale controlul mişcărilor de capital de pe pieţele membre ale UE, dar care nu fac parte din zona euro şi conţine termeni relativi precum evitarea unei dezinvestiri "excesive" sau a unei presiuni "nejustificate" asupra disponibilităţ ilor de creditare în ţările gazdă ale filialelor bancare.
"Autorităţile de supraveghere naţionale, sub auspiciile ABE (Autoritatea Bancară Europeană), trebuie să se asigure că planurile băncilor de consolidare a capitalului nu conduc la un efect de levier invers excesiv, inclusiv menţinerea fluxului de credit către economia reală şi ţinând seama de nivelurile actuale de expunere a grupului, inclusiv a filialelor grupului în toate statele membre, fiind conştiente de necesitatea evitării presiunii nejustificate asupra acordării creditelor în ţările-gazdă sau asupra pieţelor datoriilor suverane", a decis Consiliul European.
Rămâne de văzut cum va funcţiona acest control al băncilor centrale. Un caz special îl constituie băncile elene, mai ales dacă vor fi naţionalizate. Cum se comportă o bancă naţionalizată pentru care piaţa locală nu mai este considerată de interes strategic. Un exemplu îl constituie banca britanică RBS care în 2009 şi 2010 şi-a redus expunerile locale cu aproape 1 mld. euro, pentru ca ulterior, negăsind cumpărător, să se oprească şi chiar să dea finanţări importante noi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
