Bănci și Asigurări

Multe case de schimb continua sa ascunda comisionul

23.11.2005, 19:47 19

La aproape o saptamana de la intrarea in vigoare a normelor potrivit carora casele de schimb sunt obligate sa afiseze pretul final de vanzare sau cumparare a valutei care include si comisionul practicat, o mare parte a agentilor economici care desfasoara astfel de activitati inca nu s-au conformat.

Inspectorii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului (ANPC) au facut ieri o serie de controale la nivel national, pentru a verifica modul in care casele de schimb valutar pun in practica noile reglementari.

Primii patroni de case de schimb care au fost "calcati" de inspectori au fost cei de pe Calea Mosilor, din Bucuresti.

"Din primele zece case de schimb controlate, nici una nu a fost in regula. Cele mai multe nu aveau preturile afisate afara, iar cele afisate in interior nu respectau dimensiunile minime legale sau nu aveau comisionul inclus", a declarat Catalin Florin Teodorescu, presedintele ANPC.

Standardele pentru literele si cifrele afisate in interior sunt foarte stricte: 8 mm inaltime, 1 mm pentru grosime si distanta dintre litere si 2 mm pentru distanta dintre cuvinte. Cele din exterior sunt de zece ori mai mari.

Presedintele ANPC a precizat ca noul ordin prevede ca panourile pe care sunt inscrise cursurile de schimb trebuie sa fie prezente atat la exteriorul, cat si in interiorul caselor de schimb, iar caracterele folosite sa fie afisate intr-o culoare contrastanta fata de cea de pe fundalul panoului.

Patronii caselor de schimb controlate au reactionat in moduri diferite. Unii nu s-au aratat deranjati, replicand cu nonsalanta ca vor plati amenda primita, altii s-au aparat spunand ca nu cunosteau ordinul cu pricina. Cei mai norocosi au fost cei care au apucat sa inchida casele inainte de aparitia inspectorilor.

"Nici nu stiam de existenta unor asemenea reguli. Autoritatile trebuia sa ne informeze si pe noi in prealabil", a declarat proprietarul unei case de schimb.

Presedintele ANPC a replicat spunandu-i ca proiectul de ordin a fost publicat pe site-ul institutiei, a fost anuntat in presa si a fost publicat si in Monitorul Oficial.

"Amenda maxima aplicata pentru nerespectarea normelor de afisare este de 20 mil. vechi (547 euro), insa poate ajunge si la 100 mil. lei vechi (2.735 euro), in cazul in care se demonstreaza ca au fost afectate interesele economice ale consumatorului", a mai spus Teodorescu.

El a mentionat ca actiunile de control au fost demarate in urma numarului tot mai mare de reclamatii primite de la cetatenii nemultumiti de faptul ca au fost pacaliti de operatorii caselor de schimb valutar. Schema clasica in acest caz consta in atragerea clientilor prin afisarea unui curs foarte bun, la care casa de schimb aplica un comision foarte mare care, de regula, nu este afisat, sau este scris cu caractere greu lizibile.

Potrivit oficialului ANPC, numai in Bucuresti au fost primite in acest an in jur de 300 de astfel de reclamatii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO