Bănci și Asigurări

Mugur Isărescu, BNR: Fondurile europene au generat o creştere a PIB în 2007-2016 cuprinsă între 1,2 şi 1,6 puncte procentuale

Mugur Isărescu, BNR: Fondurile europene au generat o...

Autor: Roxana Rosu

29.01.2018, 15:14 501

O  rată de absorbţie a fondurilor europene de 95% în actualul cadru financiar multianual ar duce la o rată de creştere a PIB potenţial în 2022 mai ridicată cu aproximativ 1,7 puncte procentuale, respectiv în jurul valorii de 5% anual, a declarat guvernatorul BNR Mugur Isărescu la conferinţa „Fondurile europene, absorbţia şi impulsul necesar. Cum conectăm România în anul centenar?”.

El a citat estimările Fondului Monetar Internaţional, potrivit cărora efectul cumulat al atragerii de fonduri europene structurale şi de investiţii asupra creşterii PIB pentru perioada 2007-2016 s-a situat între 1,2 pp şi 1,6 pp din PIB.

”Parcursul european al României s-a reflectat în creşterea PIB pe locuitor faţă de media Uniunii Europene de la 39,3% în 2006 la 58,2% în 2016, ceea ce ne îndreptăţeşte să considerăm că procesul de convergenţă reală a economiei româneşti în cadrul Uniunii a fost, şi este ȋncă, o poveste de succes. Creşterea nivelului de trai a fost evidentă, chiar dacă nu s-a manifestat atât de rapid pe cât ne-am fi dorit”,a  spus Isărescu.

Guvernatorul BNR a adăugat că România trebuie să îşi dorească ȋnsă o creştere sustenabilă, sănătoasă, care să nu determine acumularea de riscuri, dezechilibre, tensiuni şi dureroase, dar inevitabile, corecţii ȋn viitor. ”Pentru aceasta este nevoie să ne orientăm spre o creştere calitativă şi nu doar cantitativă, care să determine inclusiv o convergenţă a structurilor de producţie şi a dotării cu infrastructura, nu doar a veniturilor”.

Din perspectivă macroeconomică, atragerea fondurilor europene reprezintă o formulă dezirabilă pentru finanţarea deficitului de cont curent, influenţând astfel stabilitatea întregii economii, a sistemului financiar bancar, a cursului de schimb. O importanţă sporită o reprezintă faptul că aceste fonduri nerambursabile sunt o sursă de finanţare a deficitului de cont curent care nu generează datorie, acţionând pe două canale:

·         Pe de o parte, contribuie la restrângerea deficitului de cont curent prin intermediul intrărilor din balanţa veniturilor. În perioada 2007-2017, România a înregistrat în medie un deficit de cont curent de 4,7% din PIB. În lipsa fondurilor europene, valoare medie a deficitului de cont curent ar fi fost probabil in jur de 6,3% din PIB. Implicit şi necesarul de finanţare ar fi fost mai ridicat.

·         Pe de altă parte, transferurile de capital adresate economiei naţionale, preponderent fonduri structurale şi de investiţii, finanţează în mod direct deficitul. În perioada 2007-2017, finanţarea deficitului de cont curent a fost în medie acoperită de fonduri structurale şi de investiţii în valoare de 1,3% din PIB nominal. Lipsa acestor fonduri, ar fi fost necesară identificarea unor surse alternative de finanţare şi creşterea datoriei externe. Experienţa cadrului financiar multianual anterior ne-a arătat că există o curbă de învăţare în procesul de absorbţie a fondurilor europene. Din acest punct de vedere, sunt premise să credem că, pentru actualul cadru financiar multianual 2014-2020, absorbţia fondurilor europene va accelera anul acesta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO