Bănci și Asigurări

Mister total în jurul şedinţei de macrostabilitate de luni a comitetului responsabil ca România să nu mai deraieze din punct de vedere macro

Mister total în jurul şedinţei de macrostabilitate de...
28.02.2018, 15:43 5003

Consiliul general al Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM), organism responsabil de politica de macrostabilitate a România, din care face parte guvernatorul BNR, ministrul Finanţelor şi preşedintele ASF, a publicat astăzi un anunţ privind şedinţa crucială de luni, fără a da niciun fel de detaliu despre subiectele discutate.

Consiliul general al Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM), organism responsabil de politica de macrostabilitate a România, din care face parte guvernatorul BNR, ministrul Finanţelor şi preşedintele ASF, a publicat astăzi un anunţ privind şedinţa crucială de luni, fără a da niciun fel de detaliu despre subiectele discutate.

Comunicatul sec al CNSM include doar informaţii generale, precizând că ”au fost dezbătute aspecte care vizează politica macroprudenţială şi riscul sistemic”.

Potrivit surselor ZF, un raport făcut de Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, a stat la baza discuţiilor privind reducerea gradului de îndatorare.

Ministrul finanţelor Orlando Teodorovici a declarat marţi că nu susţine limitarea gradului de îndatorare pentru con­sumatori, precizând că populaţia trebuie lăsată să ape­leze la împrumuturi pentru nevoile pe care le are în derulare. El a spus atunci că Ministerul de Finanţe şi Guvernul vor discuta şi vor avea un punct de vedere pe acest subiect, care s-a discutat luni la Comitetul pentru Supraveghere Macroprudenţială de la Banca Naţională. Ministrul a precizat că va stabili o întâlnire cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pentru a discuta despre inflaţie, cursul valutar şi nivelul ROBOR.

Din cadrul CNSM fac parte reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, ai Autorităţii de Supraveghere Financiară şi ai Guvernului.

Totodată, în anunţ se mai arată că în cadrul şedinţei au fost discutate, potrivit atribuţiilor legale, aspecte referitoare la organizarea şi funcţionarea CNSM şi componenţa comisiilor tehnice ale CNSM, respectiv Comisia tehnică privind riscul sistemic şi Comisia tehnică privind gestiunea crizelor financiare.

Următoarea şedinţă a comitetului este planificată a avea loc în luna aprilie 2018.

Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială a fost înfiinţat în baza Legii nr.12/2017 privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional, asigurându-se astfel implementarea Recomandării Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS) nr. 3/2011 privind mandatul macroprudenţial al autorităţilor naţionale.

Misiunea CNSM este de a asigura coordonarea în domeniul supravegherii macroprudenţiale a sistemului financiar naţional, prin stabilirea politicii macroprudenţiale şi a instrumentelor adecvate pentru punerea în aplicare a acesteia.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO