Instituţiile financiare nebancare (IFN), mai exact companiile care pot acorda împrumuturi populaţiei, dar nu au voie să atragă depozite, aşa cum poate, spre exemplu, o bancă, sunt adesea asociate cu „cămătăria”, în principal din cauza dobânzilor piperate pe care le practică. Nu de puţine ori, DAE (dobânda anuală efectivă) poate să ajungă şi la 4.000-5.000% pe an. Acest lucru se explică prin faptul că sumele împrumutate sunt destul de mici, iar perioadele medii de creditare sunt, de asemenea, mult mai scurte decât cele aferente unui creditbancar. Pe de altă parte, condiţiile de acordare a creditelor sunt mult mai relaxate decât cele ale instituţiilor financiare bancare, avantaj speculat de aceste companii, care îşi promovează creditele „exclusiv online” sau doar „cu buletinul” - oferte pe care băncile au fost nevoite să le abandoneze după înăsprirea condiţiilor impuse de Banca Naţională a României (BNR), ca urmare a crizei din 2009.