Bănci și Asigurări

Mirela Călugăreanu, şefa Fiscului, a fost aprobată de Guvern pentru preluarea conducerii Consiliului de Administraţie al CEC Bank

Mirela Călugăreanu, şefa Fiscului, a fost aprobată de...

Autor: Roxana Rosu

03.09.2020, 22:56 301

Mirela Călugăreanu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor şi preşedintele ANAF (Fiscul) a fost aprobată în guvern pentru preluarea poziţiei de preşedinte al Consiliului de Administraţie al CEC Bank, a şaptea bancă de pe piaţă.

Pentru vineri dimineaţă e convocată AGA la CEC Bank pentru a oficializa această numire care a venit la propunerea ministrului de Finanţe Florin Cîţu.

Ministerul de Finanţe este principalul acţionar al CEC Bank.

Mirela Călugăreanu este deja în consiliul de administraţie al CEC Bank din 2017 iar preluarea poziţiei de preşedinte nu ar trebui să întâmpine probleme în avizul BNR.

Mirela Călugăreanu îl înlocuieşte ca preşedinte al board-ului CEC Bank pe Tiberiu Mavrodin, fost secretar de stat la Ministerul de Finanţe.

După preluarea funcţiei de ministru al Finanţelor la finalul anului trecut, Florin Cîţu a încercat să-l schimbe pe Mavrodin de la conducerea CEC Bank, dar persoanele luate în discuţie nu au obţinut avizul BNR sau nu l-ar fi obţinut.

CEC Bank este a şaptea bancă de pe piaţă cu o cotă de piaţă care se apropie de 7%.

Poziţia executivă (CEO) este asigurată de Bogdan Neacşu.

CEC Bank are o conducere dualistă formată dintr-un consiliu de administraţie şi o conducere executivă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO