Bănci și Asigurări

Ministerul Finanţelor: Românii pot investi în titlurile de stat Tezaur şi în luna ianuarie 2021

Ministerul Finanţelor: Românii pot investi în...

Autor: Alexandru Nanu

26.12.2020, 10:01 4616

Ministerul Finanţelor Publice emite, începând cu 4 ianuarie 2021, 3 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi de 3,25%, 3,5% şi 3,75%.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

  1. Între 4-27 ianuarie de la unităţile Trezoreriei Statului;
  2. Între 4-25  ianuarie prin Compania Naţională Poşta Română pentru mediul rural şi 4-26 ianuarie pentru mediul urban prin Compania Naţională Poşta Română.

Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO