Bănci și Asigurări

Ministerul Finanţelor continuă seria emisiunilor de obligaţiuni respinse din cauza preţului oferit

Ministerul Finanţelor continuă seria emisiunilor de...

Autor: Roxana Rosu

23.10.2017, 15:02 520

Ministerul Finanţelor Publice a respins astăzi toate ofertele de cumpărare primite pentru o emisiune de obligaţiuni de 300 milioane lei, cu scadenţa în 2020, considerându-le la un nivel neacceptabil al preţului ofertat.

Statul a respins în luna octombrie ofertele primite la o serie de emisiuni de titluri de stat, considerând preţul sau randamentul la un nivel neacceptabil.

La licitaţie au participat şapte dealeri primari. Rata cuponului a fost de 2,3%. 

Emisiunea a fost deschisă iniţial august  şi programată a fi redeschisă pe 26 octombrie. Data limită de acceptare a ofertelor de cumpărare fiind prevăzută astăzi, 23 octombrie.

Volumul total al cererii a fost de 380 milioane lei, băncile licitând în nume şi cont propriu 340 milioane lei, în timp ce restul au fost oferte necompetitive.

”În conformitate cu prevederile art. 4, alin. 3 din Regulamentul-cadru privind operaţiunile de piaţă cu titluri de stat pe piaţa internă aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2245 din 16.09.2016, Ministerul Finanţelor Publice respinge în totalitate ofertele de cumpărare transmise considerându-le la un nivel neacceptabil al preţului ofertat. ”, anunţă ministerul.

Pe ansamblul anului 2017, Ministerul Finanţelor intenţionează să emită titluri de stat pe piaţa internă în sumă de 48-50 mld. lei, din care 70% pe termen mediu şi lung şi diferenţa pe termen scurt. Iar de pe piaţa externă vrea să împrumute 2,5-3 mld. euro prin lansarea de euroobligaţiuni, potrivit programului indicativ de emisiuni de titluri de stat aferent anului 2017 anunţat de Ministerul Finanţelor.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO