Bănci și Asigurări

Ministerul Finanţelor a împrumutat ieri de la bănci suma de 545 mil. lei într-o emisiune de obligaţiuni scadentă în 2025, la o dobândă de 3,93% pe an

Ministerul Finanţelor a împrumutat ieri de la bănci...

Autor: Roxana Rosu

17.04.2020, 00:00 86

Ministerul Finanţelor a împrumutat ieri de la bănci suma de 545 mil. lei într-o emisiune de obligaţiuni în valoare de 500 mil. lei, scadentă în 2025, la o dobândă de 3,93% pe an. Valoarea totală a cererii a fost de 1,55 mld. lei, la licitaţie participând şase dealeri primari. 

Din suma totală, băncile au oferit în nume şi cont propriu 967 mil. lei şi 400 mil. lei în contul clienţilor, restul reprezentând segmentul de oferte necompetitive.

Rata cuponului a fost de 4,75%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului mediu de adjudecare de 3,93%. Din suma totală adjudecată, băncile au acoperit 320 mil. lei în nume propriu şi 100 mil. lei în contul clienţilor, iar 125 mil. lei au fost oferte necompetitive.

La licitaţia de luni 13 aprilie ministerul a împrumutat 443,55 mil. lei, printr-o emisiune scadentă în 2022, la o dobândă de 3,76% pe an.

Săptămâna viitoare, Ministerul Finanţelor are programate alte două licitaţii de titluri de star pe 23 aprilie, fiecare în valoare de 345 mil. lei, cu scadenţe în 2028, respectiv 2023.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO