Bănci și Asigurări

Ministerul de Finanţe vrea să împrumute în luna mai 4,1 mld.lei prin licitaţii de titluri de stat pe piaţa internă. Rata dobânzilor s-a redus în ultima săptămână

Ministerul de Finanţe vrea să împrumute în luna mai...

Autor: Roxana Rosu

30.04.2020, 16:05 200

Ministerul de Finanţe vrea să împrumute în luna mai 4,1 miliarde lei de pe piaţa internă, după ce la licitaţiile din aprilie a atras 5,7 miliarde lei, în condiţiile în care rata dobânzilor la titluri de stat cu scadenţa la 10 ani a avut un trend descendent în această săptămână, ajungând la 4,72%.

Evoluţiile din economia internă, coroborate cu cele din pieţele financiare europene şi internaţionale au determinat ”declinul ratei de dobândă la titlurile de stat pe scadenţa 10 ani cu 0.7% la 4.72% (avans cu 7% de la începutul anului). Spread-ul de dobândă s-a majorat cu 4.9% la 1.83 puncte procentuale în cursul săptămânii”, comentează Andrei Rădulescu, director Analiză Macroeconomică la Banca Transilvania.

În aprilie, statul s-a împrumutat cu 5,7 miliarde lei prin licitaţiile organizate pe piaţa internă, cu 43% peste nivelul programat. La ultima licitaţie din această lună, derulată pe 27 aprilie, ministerul a atras 1,6 miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni scadente în aprilie 2023, la un cost mediu anual de 3,84%.

Săptămâna viitoare Finanţele au programat două licitaţii cu titluri pe piaţa internă, scadente în ianuarie 2028 (575 milioane lei) şi octombrie 2023 (460 milioane lei)..


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO