Bănci și Asigurări

Masurile BNR de plafonare a ROBID/ROBOR stabilizeaza piata si ofera incredere, spun bancherii

Masurile BNR de plafonare a ROBID/ROBOR stabilizeaza piata si ofera incredere, spun bancherii

Patrick Gelin, presedinte si director general al BRD-SocGen: Masura luata de Banca Nationala este una pozitiva, capabila sa creeze stabilitate pe o piata care are nevoie in acest moment de un benchmark clar si de un mesaj puternic. Mihai Bogza, presedintele CA al Bancpost: Criza financiara internationala nu a intrat inca in Romania si era pacat ca o dobanda exagerat de mare sa creeze perceptia unei piete interbancare instabile.

26.10.2008, 18:24 398

Decizia BNR de a stabili un nou mod de calcul pentru indicatorii pietei monetare (ROBID/ ROBOR) va feri clientii locali de situatii anormale, in care ajung sa sufere in urma jocului speculatorilor straini, spun bancherii.

BNR a anuntat joi seara stabilirea unui nou mod de calcul pentru stabilirea acestor indicatori. Practic, prin noile reglementari banca centrala stabileste ca in cazul unei cresteri puternice a dobanzilor pe piata, indicatorii ROBID/ROBOR vor fi setati automat la nivelul ratelor oferite de BNR la facilitatile permanente oferite bancilor de depozit si respectiv de credit.
"Nu pot comenta noile norme din punct de vedere tehnic pentru ca nu le-am vazut inca, dar cred ca orice initiativa care conduce la stabilizarea pietei interbancare este de salutat", spune Mihai Bogza, presedintele Bancpost si fost viceguvernator al BNR.
Bancherii si analistii spun ca BNR a transmis un mesaj puternic si a dat un semnal de stabilitate.
"Masura luata de Banca Nationala este una pozitiva, capabila sa creeze stabilitate pe o piata care are nevoie in acest moment de un benchmark clar si de un mesaj puternic. Este benefica atat la nivel macroeconomic, cat si la nivelul clientilor, datorita mesajului de incredere care a fost transmis", comenteaza Patrick Gelin, presedintele BRD-SocGen.
De altfel, in sedinta de tranzactionare de vineri indicatorii ROBID/ROBOR au coborat la niveluri de 14%-17,8% pe an pentru plasamentele pe termene foarte scurte.
In primele trei zile ale saptamanii trecute, indicatorul ROBOR, care masoara dobanda la care bancile isi ofera imprumuturi intre ele, urcase la peste 50%. Decizia BNR pune astfel capat discutiilor privind transmiterea catre clientii bancilor a distorsiunilor de pe piata monetara. De altfel, in comunicatul in care au fost publicate deciziile privind calculul celor doi indicatori, BNR a reintarit afirmatiile ca evolutia dobanzilor este o situatie temporara si izolata.
"Argumentul pentru masura BNR este unul absolut logic si anume acela de a preveni transferul catre clienti al unor anomalii din piata monetara. De altfel, unele banci, inclusiv a noastra, au luat chiar inainte o masura de plafonare sub diverse forme a dobanzii practicate la client la nivelul de dinainte de producerea anomaliilor din piata", spune Ionut Dumitru, economistul-sef al Raiffeisen Bank.
In alta ordine de idei, Dumitru subliniaza ca bancile nu aveau motive sa transmita catre clienti intreaga crestere a dobanzilor de pe piata interbancara, in conditiile in care o parte importanta din fonduri sunt atrase sub forma de depozite la costuri mai mici.
Lucian Anghel, economistul-sef al BCR, noteaza de asemenea ca era anormal ca aceia care au luat credite in lei sa sufere in urma unor operatiuni derulate de speculatorii straini.
"Daca dobanzile stateau o perioada mai lunga la niveluri de 50% pe an, am fi riscat sa vedem chiar o crestere a somajului, pentru ca firmele ar fi trebuit sa contrabalanseze scumpirea creditelor cu reducerea altor costuri", apreciaza Anghel. El noteaza ca in special companiile si municipalitatile au contractat credite in lei cu dobanda legata la ROBOR.
Desi indicatorii ROBID/ROBOR au coborat puternic vinerea trecuta, pe piata bancile au continuat sa plateasca rate mai ridicate pentru atragerea de fonduri, depasind chiar 30% pe an. Totusi, dealerii spun ca tensiunea s-a diminuat fata de zilele trecute, iar functionarea sistemului de plati a fost mai fluida.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO