Bănci și Asigurări

Mastercard: 93% dintre utilizatorii de dispozitive mobile preferă autentificarea biometrică pentru servicii financiare

Mastercard: 93% dintre utilizatorii de dispozitive mobile...

Autor: Cristina Bellu

14.06.2017, 13:55 200

Marea majoritate a consumatorilor, respectiv 93%, preferă autentificarea biometrică în locul celei printr-o parolă atunci când accesează servicii financiare de pe dispozitive mobile, potrivit unui studiu Mastercard.  

Acest fapt nu vine ca o surpriză, folosirea securităţii biometrice, printre care amprenta digitală sau scanarea irisului fiind o metoda mult mai sigură, care elimină dezavantajul de a memora o parolă.

Cu toate acestea, în timp ce 92% dintre profesioniştii din domeniul bancar vor să adopte tehnologia biometrică, punerea ei în practică întârzie şi numai 36% dintre directorii executivi din domeniu consideră că au experienţa necesară în livrarea unor astfel de tehnologii.

Pentru a veni în întâmpinarea acestei provocări, Mastercard şi Departamentul de Ştiinţe Informatice al Universităţii din Oxford au lansat împreună un ghid despre cei cinci factori care facilitează adoptarea tehnologiei biometrice în serviciile financiare.

„Tehnologia biometrică, inclusă în aria mai vastă a serviciilor financiare concentrate pe client, le oferă oamenilor puterea să aibă acces instant la informaţiile lor financiare sau să efectueze o plată. Biometria conduce în topul tendinţelor către un viitor eliberat de parole, în care identitatea digitală va fi doar despre cine suntem, nu despre ce ne putem aduce aminte.”, spune Ajay Bhalla, Preşedinte, Global Enterprise Risk & Security, Mastercard.

Având ca obiectiv atât îmbunătăţirea experienţei clienţilor, cât şi siguranţa acestora, Mastercard a fost un lider de piaţă în avansarea tehnologiei biometrice în serviciile de plată, având un serviciu disponibil acum la nivel global, care accelerează substanţial experienţele de plată, sporind în acelaşi timp şi siguranţa acestora.

Posesorii de carduri îşi verifică identitatea prin folosirea scanării amprentei digitale pe telefoanele mobile sau prin tehnologia de recunoaştere facială prin auto-fotografiere sau „selfie”.  

Dat fiind faptul că vânzările globale de smartphone-uri sunt aşteptate să crească cu 400 de miliarde de dolari în anul următor, oamenii de pe întreg mapamondul vor avea acces la tehnologia care să facă posibilă plata biometrică.

Prin intermediul unor iniţiative precum colaborarea cu Universitatea din Oxford, Mastercard îşi accelerează propriul rol de inovator şi de companie responsabilă cu propagarea soluţiilor de plată biometrice pe telefon în domeniul serviciilor financiare.

„Acest ghid  este fundamental pentru accelerarea dezvoltării tehnologiei mobile biometrice pentru consumatori şi pentru industrie deopotrivă, iar colaborările sunt cheia acestor succese. Nu putem obţine rezultate decât dacă industria, mediul academic, guvernele şi furnizorii de tehnologie înţeleg şi contribuie la evoluţia acestor cinci factori care ajută la dezvoltarea tehnologiei biometrice.”, adaugă Bhalla.

Potrivit studiului, cei cinci factori care facilitează adoptarea tehnologiei biometrice în serviciile financiare sunt: performanţa – combinarea unui algoritm cu o rata scăzută de eroare cu un dispozitiv de autentificare a identităţii; utilizarea– dezvoltarea unei experienţe de plată care să ofere încredere şi siguranţă, rămânând în acelaşi timp atractivă chiar şi pentru utilizatorii reticenţi la inovaţii tehnologice; interoperabilitatea – asiguraţi-vă că soluţiile tehnologice vor putea fi operabile şi de pe alte dispozitive, folosind o varietate de metode (identificarea irisului, a vocii, a amprentelor); securitatea – reduceţi la minimum riscurile, asigurându-vă că datele biometrice nu pot fi decriptate şi că ele nu părăsesc  dispozitivul utilizatorului; confidenţialitatea – folosiţi tehnologii de ultima oră pentru a oferi confidenţialitate şi anonimitate chiar şi în cazul unor tehnologii de autentificare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO