Bănci și Asigurări

Liviu Voinea: Guvernatorul Mugur Isărescu a obţinut independenţa BNR prin lege şi a păstrat-o prin rezultate (I)

30 de ani de sistem bancar în România

♦ Liviu Voinea, 45 ani, fostul ministru al bugetului în guvernul Ponta şi apoi vice-guvernator al BNR (susţinut de PSD), este din 2019 reprezentantul României la FMI.

♦ Într-o opinie pe care a scris-o în cadrul seriei de articole - 30 de ani de sistem bancar în România, el vorbeşte despre Mugur Isărescu, guvernatorul BNR şi independenţa Băncii Naţionale, pe care acesta o apără.

♦ Independenţa băncilor centrale nu a fost dintotdeauna garantată, iar independenţa nu înseamnă o izolare faţă de politica guvernului, spune Voinea ♦ El vorbeşte despre cum tot Consiliul de Administraţie al BNR a  respins Ordonanţa 114/2018 dată de guvernul PSD

♦ Eu însumi am fost mandatat de guvernator să prezint cazul la Banca Centrală Europeană şi la Comisia Europeană, având în vedere că, prin consecinţele sale, OUG 114 putea afecta independenţa funcţională şi operaţională a BNR, spune Voinea

♦ El menţionează că, în România, guvernatorul Isărescu nu a permis înainte de criza financiară globală din 2008 ca absolutizarea pieţei să influenţeze deciziile Băncii Centrale, iar după criza financiară globală nu a fost adeptul nici al modelului tiparniţei de bani fără acoperire

♦ Voinea încearcă să explice cât de important este cursul valutar pentru România şi de ce BNR şi Mugur Isărescu îi dau o atenţie atât de mare  „De aceea preocuparea pentru stabilitatea cursului valutar leu/euro, în sensul evitării unei volatilităţi excesive, este un semn de înţelegere a structurii economiei româneşti“.

Astăzi puteţi citi prima parte a opiniei scrisă de Liviu Voinea.

(Cristian Hostiuc)

 

L-am cunoscut pe Gu­ver­natorul BNR Mugur Isă­rescu în vara anului 2003. Eu eram cercetător post-doctoral la Institutul de Studii Tehnologice Prospective din Sevilla (Spania), un institut din reţeaua Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene. Am primit o invitaţie din partea profesorului Daniel Dăianu (alături de care lucrasem în câteva proiecte de cercetare) de a aplica pentru o conferinţă organizată de Banca Naţională, la care urmau să prezinte lucrări economişti români tineri, cu studii în străinătate. Mi s-a părut o iniţiativă extraordinară, de cunoaştere şi atragere a unei generaţii de economişti în formare. Am trimis o lucrare privind avantajele comparative sectoriale ale României în comerţul exterior - care a fost acceptată şi, ulterior, publicată în volumul conferinţei. Am venit în ţară din Spania pentru a participa la acea conferinţă, unde domnul guvernator a rostit cuvântul de deschidere şi a stat cu noi pe toată durata lucrărilor, ascultând cu interes şi răbdare aproximativ douăzeci de prezentări. În încheiere, am făcut o poză de grup, avându-l în centru pe guvernator, care ne-a urat succes şi ne-a spus că ne aşteaptă să lucrăm, în viitor, în Banca Naţională. Peste ani, aveam să îi ascult îndemnul - dar nu înainte de a ajunge să lucrez şi în Ministerul Finanţelor Publice.

În mai 2012, când s-a format un guvern de tranziţie, prim-vice­guver­natorul BNR, profesorul Florin Geor­gescu (pe care avusesem şansa să îl cunosc cu câţiva ani înainte, şi cu care discutăm periodic pe teme de specialitate), urma să devină viceprim-ministru şi Ministrul Finanţelor Publice în noul guvern, propunându-mi să îl însoţesc la minister, în calitate de secretar de stat pe probleme de fiscalitate. România se afla într-un acord preventiv cu Fondul Monetar Interna­ţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană; echipa FMI/CE/BM era la Bucureşti, pentru evaluarea trimestrială, când a fost demis, prin moţiune de cenzură, guvernul Ungureanu. Practic, partenerii externi nu mai aveau cu cine să discute, pentru că noul guvern nu fusese încă instalat; şi nici unde să discute, pentru că guvernul demis nu permitea accesul în clădirea MFP. Atunci l-am reîntâlnit pe guver­natorul Băncii Naţionale a României, care a pus la dispoziţie o sală de întâlniri (una remarcabilă, sala Costin Kiriţescu din Palatul Vechi al BNR - cel cu intrare de pe Strada Lipscani) şi negocierile au continuat, cu acceptul conducerilor de la Washington şi Bruxelles, între echipa de experţi internaţionali şi guvernul care se pregătea să fie instalat. A fost atunci un semnal de continuitate şi de normalitate dat de BNR, în spiritul mărturisirii de credinţă a guvernatorului, făcută publică de atâtea ori „Banca Naţională lucrează cu orice guvern pe care îl dă ţara, în interesul ţării“ (citez din memorie). După câteva zile, parlamentul a investit noul guvern şi vizita echipei FMI s-a putut încheia cu succes. Până la sfârşitul anului 2012 s-au făcut reforme importante. Viceprim-ministrul Florin Georgescu s-a întors la BNR ca prim-viceguvernator, iar eu i-am călcat pe urme la Ministerul Finanţelor, ca ministru delegat pentru buget, membru al guvernului, res­ponsabil pentru buget şi datoria publică.

După aproape doi ani în această funcţie, am fost votat de Parlamentul României să fac parte, în calitate de viceguvernator, din Consiliul de Administraţie al BNR, post pe care l-am preluat în octombrie 2014. Trecerea de la politica fiscal-bugetară la politica monetară nu a fost un salt în gol - ci un pas firesc, având în vedere colaborarea fructuoasă din anii precedenţi dintre Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională, precum şi necesitatea asigurării în continuare a mixului adecvat de politici economice. De altfel, în CA-ul BNR votat în 2014 se regăseau mai mulţi foşti miniştri sau secretari de stat la finanţe: prim-viceguvernatorul Florin Georgescu, un viceguvernator (eu), şi doi membrii neexecutivi (Daniel Dăianu şi Gheorghe Gherghina). Spre finalul mandatului de cinci ani în Banca Naţională, acolo unde am coordonat direcţiile de relaţii internaţionale, stabilitate financiară, statistică (o perioadă), rezoluţie bancară, modelare şi prognoza economică şi am fost vicepreşedinte al Comitetului de Politică Monetară, guvernatorul BNR, în calitatea sa de guvernator al României pentru Fondul Monetar Internaţional, mi-a propus să îmi dezvolt experienţa internaţională devenind reprezentantul României la FMI. Din august 2019 ocup poziţia de senior advisor al directorului executiv şi membru în boardul executiv al FMI. Toţi aceşti ani în care am avut - şi am în continuare - oportunitatea să lucrez îndeaproape cu domnul Mugur Isărescu, m-au ajutat să conturez o serie de direcţii de acţiune esenţiale pentru guvernatorul BNR.

 

Independenţa Băncii Naţionale

Guvernatorul Mugur Isărescu este un fervent apărător al independenţei Băncii Naţionale.

Independenţa băncilor centrale nu a fost dintotdeauna garantată. Abia la începutul anilor ‘90 a câştigat teren necesitatea asigurării acestui atribut essential pentru băncile centrale, în scopul de a proteja politica monetară de presiunile politice imediate, obser­vându-se că gradul de independenţă al băncii centrale este puternic corelat cu capacitatea acesteia de a controla inflaţia. În România, după căderea comunis­mului, Mugur Isărescu a fost primul care a susţinut nevoia de independenţă a Băncii Naţionale, statuată apoi, începând cu anul 1991, în Legea privind aprobarea statutului Băncii Naţionale. Odată cu aderarea la UE, BNR a devenit membră a Sistemului  European al Băncilor Centrale şi a beneficiat de protecţia suplimentară oferită de tratatul de funcţionare a Uniunii Europene - care prevede distinct interdicţia finanţării monetare a deficitului bugetar şi interzice, de asemenea, conducerii băncii centrale să solicite sau să primească instrucţiuni de la guvern.

Independenţa băncii centrale are mai multe faţete: funcţională şi ope­raţională (cu privire la stabilirea obiec­tivelor de politică monetară şi folosirea instrumentelor necesare pentru atin­gerea acestora, precum şi a capacităţii de a decide în privinţa politicii valutare şi de a interveni pe piaţă atunci când situaţiile de fapt impun această decizie); instituţională; financiară; şi personală (BCE, 2020). De exemplu, întreg Consiliul de Administraţie al BNR a respins ordonanţa 114/2018 (eu însumi am fost mandatat de guvernator să prezint cazul la BCE şi CE), care, prin con­secinţele sale, putea afecta indepen­denta funcţională şi operaţională a BNR.

Dar independenţa nu înseamnă izolare; o bună colaborare între banca centrală şi ministerul finanţelor este necesară pentru a asigura un mix adecvat de politici publice: „Nevoia de colaborare cu guvernul nu implică abandonarea independenţei băncii centrale, ci reprezintă o precondiţie pentru promovarea unor politici publice eficiente. Indiferent cât de bune sunt politicile băncii centrale, ele nu pot substitui coerenţa mixului de politici macroeconomice, iar în absenţa acestei coerenţe vor fi obţinute rezultate sub-optimale“ (Mugur Isărescu, 2015). Din această perspectivă, ca secretar de stat pentru politici fiscale şi ca ministru delegat pentru buget, am menţinut permanent legătura cu conducerea Băncii Naţionale în vederea armonizării poziţiilor, având întâlniri periodice, îndeosebi în marja vizitelor FMI şi CE la Bucureşti. Toate măsurile fiscale introduse în acea perioadă au fost agreate cu aceste instituţii, iar conducerea BNR a fost în permanenţă informată şi consultata în avans, putând calibra astfel politica monetară şi evitându-se dominanţa fiscală asupra politicii monetare. Dominanţa fiscală se referă la situaţia în care rata inflaţiei este determinată de nevoile politicii fiscale (în special în absenţa unor reforme structurale), ceea ce face ineficienţa politică de ţintire a ratei inflaţiei de către banca centrală; o asemenea situaţie apăruse, de exemplu, în anul 2010, prin creşterea peste noapte a TVA, şi avea să se repete la extrema cealaltă după 2015.

În calitate de negociator-sef cu FMI din partea guvernului, informarea şi consultarea guvernatorului BNR era o obligaţie nu doar morală ci şi legală - întrucât pe scrisorile de intenţie care plecau către FMI se regăseau atât semnătura guvernatorului BNR şi a prim-ministrului, cât şi a ministrului delegat pentru buget. Mai mult, de fiecare dată când România se împrumuta pe piaţa externă emiţând titluri de stat, regulile cereau, atunci ca şi acum, două semnături: pe cea a reprezentantului guvernului respon­sa­bil de datoria publică (între decembrie 2012 şi august 2014, am îndeplinit această funcţie) şi pe cea a guvernatorului BNR. Îmi amintesc cu plăcere faptul că, în mandatul meu de ministru, România a ieşit din procedura de deficit excesiv, a îndeplinit pentru prima dată obiectivul bugetar pe termen mediu, faimosul MTO, a redus semnificativ arieratele,  a încheiat cu succes un acord cu FMI şi CE  şi a semnat un alt acord, s-a împrumutat la minime istorice în euro, a emis pentru prima dată titluri de stat cu maturitate de 30 de ani în dolari şi a recuperat ratingul recomandat investiţiilor. Toate aceste realizări au fost posibile prin disciplina bugetară pe plan intern şi prin recâştigarea încrederii partenerilor internaţionali - care nu ar fi putut fi obţinută şi consolidata fără sprijinul Băncii Naţionale, conduse de guver­na­torul Mugur Isărescu. În acelaşi timp, politica bugetară credibilă a redus substanţial necesarul de finan­ţare (de la peste 16% din PIB în 2009 la sub 10% din PIB în 2014), ajutând astfel politica mone­tară şi suţinând stabilitatea cursului de schimb.

Independenţa este însoţită de transparenţă şi responsabilitate. Am participat, în august 2016, la CA al BNR care a decis în unanimitate publicarea minutelor şedinţelor de politica monetară, în conformitate cu bunele practici internaţionale. A fost o decizie extrem de importantă, care a deschis Banca Naţională şi mai mult către public şi către pieţe, facilitând explicarea procesului de luare a deciziilor şi oferind o perspectivă mai largă asupra argumentelor şi aşteptărilor membrilor CA.

După criza financiară globală, stabilitatea financiară a devenit un obiectiv explicit sau implicit pentru toate băncile centrale întrucât stabilitatea preţurilor nu poate fi asigurată în absenţa stabilităţii financiare. Începând din anul 2015, Raportul privind Stabilitatea Financiară a devenit un nou element cheie de comunicare publică, alături de Raportul privind Inflaţia. Publicarea acestuia de două ori pe an, includerea unei hărţi a riscurilor la adresa stabilităţii financiare (după modelul BCE) şi prezentarea sa în conferinţe de presă au sporit vizibilitatea aspectelor de stabilitate financiară, şi au permis Băncii Naţionale să pună la dispoziţia publicului nu doar un instrument analitic important, ci şi să transmită mesaje publice pe teme de actualitate într-un cadru instituţional adecvat. Începând din 2017, Banca Naţională face parte, prin trei reprezen­tanţi, din Comitetul Naţional de Supraveghere Macroprudenţială - alături de Ministerul Finanţelor şi Auto­ritatea de Supraveghere Financiară -, un organism creat prin lege, menit să contribuie la dialogul interinstituţional pentru asigurarea stabilităţii financiare. Am fost unul dintre cei trei reprezen­tanţi ai BNR în acest Comitet, al cărui Preşedinte este de jure guvernatorul BNR; Comitetul a adoptat, la propu­nerea BNR, o serie de instrumente specifice şi s-a dovedit un instrument util pentru asigurarea stabilităţii financiare şi a colaborării instituţionale eficiente între BNR, MFP şi ASF.

 

Relaţia cu instituţiile financiare internaţionale

Guvernatorul Mugur Isărescu are o foar­te bună reputaţie internaţională. În cali­tate de guvernator al României pentru FMI, domnul Mugur Isărescu a dezvoltat de-a lungul vremii o relaţie privilegiată cu instituţiile financiare internaţionale. Am cunoscut personal, în funcţiile pe care le-am deţinut, 6 şefi de misiune ai FMI pentru România: Jeffrey Franks, Erik de Vrijer, Andreea Schae­chter, Reza Baqir, Jaewoo Lee, Jan Kees Martijn, precum şi trei reprezen­tanţi permanenţi ai FMI în România: Tonny Lybek, Guillermo Tolosa, Alejandro Hajdenberg. Toţi aceştia s-au raportat la guvernatorul BNR ca la cel mai de încredere partener de discuţii din România. Ca membru în Boardul Executiv al FMI începând din august 2019, am remarcat respectul de care se bucura guvernatorul şi în rândul conducerii FMI. Mai mult, Paul Hilbers, noul Director Executiv al Constituentei Olandeze, din care face parte şi Ro­mânia, este cel care a pus bazele Direc­ţiei de Supraveghere din BNR la începutul anilor 90, fiind printre consultanţii externi care au susţinut viziunea unei  bănci centrale puternice şi independente în România cu mult înainte să se înfiinţeze Banca Centrală Euro­peană - cea care reprezintă astăzi garantul independenţei tuturor băncilor din Sistemul European al Băncilor Centrale.

Participând deseori la Consiliul Guvernatorilor BCE, la Frankfurt, sau la reuniunile Băncii Reglementelor Internaţionale, la Basel, fie însoţindu-l pe guvernator, fie delegat de acesta să îl reprezint, am observat aprecierea deosebită de care se bucura în rândul „greilor“ finanţelor internaţionale.

Un test important pentru Banca Naţională a fost prima jumătate a anului 2019 când România a deţinut Preşedenţia Consiliului UE. Cu sprijinul BNR, au fost finalizate o serie de dosare legislative importante, printre care: pachetul privind măsurile de reducere a riscurilor în sectorul financiar-bancar; revizuirea cadrului de reglementare aferent Sistemului European de Supra­veghere Financiară; obligaţiunile garan­tate; supravegherea contrapărţilor cen­tra­le şi finanţarea durabilă. La fel de im­portantă a fost şi organizarea în clădirea Băncii Naţionale a reuniunii informale a guvernatorilor europeni, în cadrul ECOFIN informal din aprilie 2019.

O altă reuniune a guvernatorilor s-a format şi dezvoltat la iniţiativa domnului Mugur Isărescu - şi anume Clubul Guvernatorilor Băncilor Centrale din Zona Mării Negre, Balcani şi Asia Centrală. Înfiinţat în urmă cu mai bine de 20 de ani, acest club s-a extins, reunind astăzi circa 20 de bănci centrale şi prilejuind schimburi de opinii de două ori pe an.

 

Adaptarea la schimbările majore de paradigmă economică

Mugur Isărescu corespunde pro­fi­lu­lui de guvernator schiţat de Rogoff (1985) şi unanim acceptat în mediile in­ter­­­naţionale: un bancher central conser­va­tor care se bucura de indepen­denţa atât în stabilirea obiectivelor, cât şi în alegerea instrumentelor de politica mone­tară şi care are o aversiune la adre­sa inflaţiei mai mare decât societatea în ansamblul său. După explozia inevitabilă a inflaţiei generată de liberalizarea preţurilor şi a cursului de schimb la începutul anilor 90, România s-a înscris gradual într-un process dezinflaţionist care, după anul 2004, a mai fost afectat doar temporar de unele măsuri fiscale. Capacitatea de ţintire a inflaţiei într-o economie emergenta care nu este încă pe deplin reformata are însă limite inerente (explicate şi de modelul Balassa-Samuel­son privind natura inflaţionistă a proce­sului de recuperare a decalajului faţă de economiile dezvoltate) şi de aceea ţintirea inflaţiei în România nu este privită dogmatic, ci pragmatic şi flexibil - cel puţin aceasta a fost percepţia mea în perioada în care am fost viceguvernator.

Guvernatorul Mugur Isărescu este o personalitate echilibrată şi pragmatică, care a participat şi a luat decizii majore privind economia românească în perioada reformelor transformaţionale determinate de două schimbări majore de paradigmă economică.

Economia mondială s-a schimbat radical de două ori în ultimii 30 de ani. La începutul anilor 90, aşa-numitul Consens de la Washington sintetiza reformele necesare pentru liberalizare, dereglemantare şi globalizare; două decenii mai târziu, criza financiară  globală a schimbat paradigma econo­mi­că, punând din nou accent pe rere­glementare în sectorul bancar pentru a preveni excesele pieţei libere şi pe necesitatea intervenţiei guvernelor şi a băncilor centrale pentru a stimula economia. Guvernatorul Mugur Isă­rescu a fost, de facto, unul dintre decidenţii principali privind trecerea economiei româneşti de la regimul centralizat la economia de piaţă, iar astăzi ţine pasul cu reformele transformaţionale profunde prin care trece sistemul financiar internaţional după criza financiară globală.

În SUA, preşedintele Rezervei Federale din perioada de „exuberanţă iraţională“, Alan Greenspan, a fost înlocuit de Ben Bernanke, Janet Yellen şi Jerome Powell. Absolutizarea virtuţilor pieţei, care au permis excesul supr­aîn­datorarii înainte de criza financiară globală, a lăsat locul inter­venţiei masive a statului pentru corec­tarea eşecului pieţei şi relaxarea canti­tativă de amploare şi de durată pentru a stimula economia. În România, Mugur Isărescu a rămas Mugur Isărescu - el nu a permis înainte de criza financiară globală ca absolutizarea pieţei să influenţeze deciziile băncii centrale, iar după criza financiară globală, nu a fost adeptul nici al modelului tiparniţei de bani fără acoperire.

 

Reflectarea specificului economiilor europene emergente în politica monetară şi valutară

Guvernatorul Mugur Isărescu înţe­lege specificul economiilor europene emer­gente (din care face parte şi Ro­mânia) şi modul în care în care politica monetară, valutară, macro şi micro­prudenţială trebuie adaptate acestui specific pentru a asigura stabilitate.

Independenţa unei bănci centrale se obţine prin lege (prin cadrul juridic naţional şi european), dar se păstrează prin rezultate (prin demonstrarea performanţei). Rezultatele trebuie privite şi înţelese prin prisma celor trei aspecte ale stabilităţii identificate de Goodhart (2010): stabilitatea preţurilor, stabilitatea financiară şi stabilitatea cursului de schimb.

Cele trei tipuri de stabilităţi sunt interde­pen­dente, desigur. În economiile emer­gente, parţial dolarizate sau euroizate (cazul României), cursul de schimb este mai mult decât un simplu preţ - este un indicator economic sensibil şi uşor de înţeles pentru opinia publică. Când piaţa valutară este puţin adâncă, şocurile externe nu sunt absorbite uşor şi cursul de schimb poate trece de la un rol de stabilizator automat la un rol de poten­ţial amplificator al dezechili­brelor. De aceea, preocuparea pentru stabilitatea cursului (în sensul evitării unei vola­tilităţi excesive) este un semn de înţe­le­gere a structurii economiei româneşti.

În ceea ce priveşte stabilitatea preţurilor şi legătura sa cu stabilitatea cursului, există o limită a politicii monetare în România şi în economiile europene emergente - nu mă refer la pragul zero al dobânzii de politica monetară, precum în economiile dezvol­tate, ci la menţinerea diferen­ţialului de dobândă faţă de zona euro, care asigura stabilitatea funda­mentelor economice.

„BNR nu a avut niciodată luxul de a se putea ocupa doar de stabilitatea preţurilor şi rata dobânzii, în speranţa că stabilitatea financiară şi stabilitatea cursului vor veni de la sine. Într-o lume în care capitalul se mişcă liber, idea că poţi controla cererea agregată exclusiv prin rata dobânzii ar fi fost o iluzie.“ (Isărescu, 2015).

Această abordare a fost validată de pieţe, în special pentru o ţară cu constrângeri bugetare şi cu deficite de cont curent mai mari decât ţările din regiune.

 

Referinţe:

 

- Banca Centrală Europeană. Rodolfo Dall’Orto Mas, Benjamin Vonessen, Christian Fehlker, Katrin Arnold. „The Case for Central Bank Independence“. ECB Occasional Paper Series no.248 (2020)

- Goodhart, Charles. "The Changing Role of Central Banks", BIS Working Papers No 326 (2010)

- Isărescu, Mugur. Recent Developments in Central Bank Independence.

- Prezentare la conferinţa „Central Bank and Supervisory Governance“, organizată de Banca Olandei, Amsterdam (2016), accesată la Banca Reglementelor Internaţionale, https://www.bis.org/review/r160324a.htm

- Isărescu, Mugur. The Future of Central Banking. Discurs susţinut în sesiunea plenară, 8th World Policy Conference, Montreaux (2015), accesată la Banca Reglementelor Internaţionale, https://www.bis.org/review/r151130e.htm

- Isărescu, Mugur şi Daniel Dăianu (coordonatori). „Noii economişti din România despre tranziţia din România“, Editura Enciclopedică, Colecţia Băncii Naţionale a României (2003)

- Rogoff, Kenneth. „The Optimal Degree of Commitment to an Intermediate Monetary Target“.

- Quarterly Journal of Economics, vol.100, no.4 (1985): 1169-1189

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.