Bănci și Asigurări

Libra merge către firmele mari şi mai deschide o sucursală corporate

Foto Silviu Matei

Foto Silviu Matei

Autor: Anelis Baciu

10.09.2013, 21:00 268

Libra Internet Bank, o bancă de talie mică specializată pe nişa profesiilor liberale, vrea să-şi extindă portofoliul de clienţi corporate şi a deschis o sucursală specializată în Bucureşti care va deservi companiile cu afaceri anuale de peste 40 milioane de lei.

Noua unitate se adresează companiilor cu activităţi în producţie şi comerţ la scară largă, inclusiv import/export şi are ca principal obiectiv finanţarea acestora prin acordarea de credite pentru investiţii, scontarea facturilor, precum şi refinanţări şi acordarea de scrisori de garanţie bancară.

Libra a mai deschis în acest an o sucursală la Galaţi, iar până la finalul anului are în plan să mai adauge două unităţi la reţeau teritorială. IMM-urile şi firmele mari aveau o pondere de 53% în portofoliul de clienţi al băncii la sfârşitul anului trecut, în timp ce profesiile liberale reprezentau 40%.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.09.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO