Bănci și Asigurări

Leii noi vor inlocui jumatate din masa de bani pana la sfarsitul anului

18.01.2005, 00:00 20



Chiar de la 1 iulie 2005 vom gasi bancomate alimentate cu lei noi. La acea data, bancile cu retea extinsa de ATM-uri - BCR, Bancpost, Banca Tiriac, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, Romexterra si Banca Carpatica - vor putea alimenta pana la un sfert din bancomate cu bani noi, urmand ca pana la 31 decembrie 2005 numarul acestora sa poata ajunge la 50% din totalul retelelor de aparate, potrivit unui proiect de circulara a BNR.



Pentru toate celelalte institutii de credit care opereaza retele de ATM-uri de dimensiuni mai reduse, la data de 1 iulie 2005 procentul de bancomate alimentate cu modena noua poate fi si de 100%.



Reprezentanti ai bancii centrale si ai bancilor comerciale se intalnesc astazi pentru o noua runda de discutii privind pregatirile necesare procesului de taiere a patru zerouri din coada monedei nationale, programat sa inceapa la 1 iulie.



Bancomatele vor reprezenta unul din canalele importante de alimentare a pietei cu noile bancnote, in conditiile in care un numar mare de carduri este folosit pentru plata salariilor. Calendarul discutat de BNR cu bancile comerciale prevede ca incepand cu 1 ianuarie 2006, toate ATM-urile institutiilor de credit cu retele mari sa poata functiona cu bancnote din noua emisiune monetara. Potrivit circularei pregatite de banca centrala, ATM-urile vor avea rolul de distribuitoare de bancnote cu valori nominale mici si medii, urmand a fi alimentate cu cupiurile de 5 lei, 10 lei, 50 lei si 100 lei.



BNR a stabilit si un calendar general de punere in circulatie a noilor bancnote. Astfel, incepand cu 1 iulie 2005 urmeaza a fi emise pe piata pana la 25% din noile insemne monetare destinate inlocuirii. La 31 decembrie 2005 cantitatile inlocuite ar urma sa ajunga pana la 50%, iar introducerea in totalitate a noilor bancnote si monede metalice se va realiza pe parcursul anului 2006.



Alimentarea bancilor comerciale cu moneda noua va incepe in luna aprilie 2005 si se va desfasura in conformitate cu un grafic intocmit de Banca Nationala pentru fiecare institutie de credit in parte.



Pentru noua moneda romaneasca, ce va intra in circulatie la 1 iulie 2005, administratorul standardului ISO 4217 privind codurile internationale ale valutelor, a alocat codul: RON 946 minor unit 2 (1 leu si 100 de bani).



Preschimbarea vechilor monede, dupa incetarea puterii circulatorii, respectiv in perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2009, se va putea efectua prin sucursalele BNR si prin institutii de credit autorizate prin ordin al guvernatorului bancii centrale, fara percepere de comisioane.



La data de 1 iulie 2005, bancile vor realiza conversia in moneda noua a soldurilor initiale, a rulajelor si soldurilor finale cuprinse in balanta de verificare la 30 iunie 2005. Toate bunurile, drepturile si obligatiile evaluabile in bani, nascute anterior datei de 1 iulie 2005 vor fi convertite in moneda noua (inclusiv ratele neachitate la termen, restante dupa 1 iulie 2005).



BNR a stabilit ca, pentru a se lucra in mod unitar, bancile vor aplica cea de a doua metoda de conversie propusa de Ministerul Finantelor - impartirea sumelor la 10.000 (zece mii) urmata de rotunjirea zecimalelor sumelor astfel obtinute la a doua zecimala (banul), prin adaos sau lipsa, astfel: suma rezultata in urma impartirii ce depaseste 0,0050 lei noi, inclusiv, se rotunjeste la 0,01 lei noi, iar suma mai mica de 0,0050 lei noi se rotunjeste la 0 (zero) lei noi.



Incepand cu data de 1 iulie 2005, toate formularele emise de banci care contin cifre exprimate in lei vechi - ROL vor face referire la noul simbol pentru leu - RON. De asemenea, in perioada 1 martie 2005 - 30 iunie 2006, comisioanele si alte tarife practicate de institutiile de credit va trebui afisate la sediile acestora atat in moneda veche, cat si in moneda noua.



BNR a mai hotarat ca valutele incluse in lista cursurilor pietei valutare anuntate in fiecare zi bancara sa fie cotate cu patru zecimale (1 EUR a n,zzzz RON). Mai mult, in perioada 1 martie 2005 - 30 iunie 2006, atat institutiile de credit cat si casele de schimb valutar vor trebui sa coteze valutele atat in ROL cat si in RON.



Pentru adaptarea aplicatiilor informatice ale bancilor comerciale, zilele de 29 si 30 iunie 2005 vor fi declarate zile nebancare. In acest sens, BNR va emite o circulara privind efectuarea platilor in perioada respectiva, care sa prevada finalizarea decontarilor in vechea moneda pana pe 28 iunie 2005 inclusiv.
razvan.voican@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO