Bănci și Asigurări

JPMorgan, cea mai mare bancă din SUA, a înregistrat un avans al profitului de 155% în trimestrul doi din 2021

JPMorgan, cea mai mare bancă din SUA, a înregistrat un...

Autor: Mircea Nica

15.07.2021, 00:00 116

JPMorgan, ce mai mare bancă americană, a înregistrat în al doilea trimestru un profit în creştere cu 155%, pe măsură ce economia SUA continuă să îşi revină, dar directorii au avertizat ieri că perspectivele nu vor aduce venituri extraodinare pe termen scurt din cauza ratelor scăzute ale dobânzii, o cerere slabă a creditării şi o încetinire a tranzacţionării, conform Reuters.

În ciuda profiturilor, acţiunile JPMorgan au scăzut cu 2,5%, pe măsură ce investitorii s-au concentrat asupra provocărilor emergente pentru acţiunile financiare.

Cea mai mare bancă a ţării, văzută ca principalul creditor al economiei SUA, a fost impulsionată de o creştere a tranzacţiilor şi de eliberarea a 3 mld. dolari pe care i-a pus deoparte pentru a acoperi pierderile din perioada de pandemie, chiar dacă veniturile din tranzacţionare au scăzut cu 28% faţă de recordul de anul trecut.

Cheltuielile combinate cu datoria şi cardul de credit au crescut cu 22% comparativ cu acelaşi trimestru din 2019, când tiparele de cheltuieli erau mai normale.

Cheltuielile cu cardurile de călătorie şi divertisment au revenit în creştere în iunie şi au crescut cu 13% faţă de aceeaşi perioadă din 2019.

"Avem anumite semnale pozitive, iar tendinţele cheltuielilor consumatorilor sunt încurajatoare", a declarat Jeremy Barnum, director financiar, pentru Reuters.

El a avertizat, totuşi, că, în condiţiile în care clienţii companii şi consumatorii se îmbogăţesc cu numerar datorită stimulentului economic extraordinar şi a ratelor scăzute ale dobânzii, veniturile din împrumuturile de bază ar putea să nu beneficieze anul acesta de economia care revine la viaţă. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO