Bănci și Asigurări

Jean Pierre Mustier, bancherul francez care conducea grupul italian UniCredit, prezent şi în România, a plecat pe neaşteptate din poziţia de CEO

Jean Pierre Mustier, bancherul francez care conducea...

Autor: Ştefan Stan

01.12.2020, 12:19 309

Jean Pierre Mustier, bancherul francez de investiţii care a fost la conducerea grupului italian UniCredit pentru a repune banca pe linia de plutire după perioada dificilă din criza anterioară, a decis să plece din cadrul grupului după o discuţie cu board, potrivit Financial Times.

”Pe parcursul ultimelor luni, a devenit evident că strategia Team 23 - planul de redresare al băncii - şi pilonii pe care acesta se bazează nu mai corespund aşteptărilor curente ale băncii”, a spus Mustier. 

”De aceea, am decis să mă retrag din cadrul grupului după ce mi se va termina mandatul în aprilie 2021, pentru a permite board-ului să elaboreze o nouă strategie”, a adăgaut bancherul francez.

Acţiunile UniCredit au scăzut cu 5% pe bursă după anunţ. 

UniCredit are o prezenţă importantă în România, fiind a 5-a bancă din sistem după profit. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO