Bănci și Asigurări

Isărescu: Trei sferturi dintre datornicii în franci elveţieni au venituri lunare sub 2.500 lei

Isărescu: Trei sferturi dintre datornicii în franci...

Autor: Raluca Ghinea

30.01.2015, 14:31 1332

Astfel, 11,5% dintre debitorii în franci elveţieni au venituri cuprinse între 2.500 de lei şi 3.500 de lei, 7% ajung cu salarii până la 5.000 de lei, 3% câştigă între 5.000 şi 7.000 de lei şi 3,5% au câştiguri de peste 7.000 de lei lunar.

"Un sfert dintre cei 75.412 debitori în franci elveţieni deţin 1% din stocul de credite, cu valori împrumutate sub 4.000 CHF, şi tot atâţia cumulează 67,5% din totalul finanţărilor, cu sume de peste 47.000 CHF. Un alt sfert se încadrează la împrumuturi între 18.000 şi 47.000 CHF, cu o pondere de 24,5% din stocul creditelor, iar restul au credite între 4.000 şi 18.000 CHF, reprezentând 7,1%", a afirmat Isărescu într-o conferinţă de presă, prezentând datele BNR privind structura creditelor în franci elveţieni.

El a arătat că trei bănci deţin un portofoliu de 77% din volumul creditelor în franci elveţieni.

"Debitorii cu venituri lunare medii sub 2.500 de lei sunt supraîndatoraţi ca urmare a deteriorării veniturilor în timpul crisei şi aprecierii francului elveţian. Nu se pot trata similar debitorii cu venituri sub 700 de lei, care au un grad de îndatorare de 184%, şi debitorii cu venituri peste 7.000 de lei, care au un grad de îndatorare de 26%. Numai bine am aprinde aici un fitil cu o abordare generală", a spus Isărescu.

O treime dintre creditele în franci elveţieni (35%) au fost destinate achiziţionării de locuinţe, 58% au reprezentat credite de consum cu ipotecă, iar alte 7% au fost alte credite de consum.

"În cadrul creditelor de consum cu ipotecă se găseşte o diversitate de situaţii, unii şi-au luat maşină, alţii au călătorit în străinătate, asta e una dintre libertăţile pe care le-am cucerit după 1989", a punctat şeful băncii centrale.

Scadenţa reziduală medie este de 13,2 ani în totalul creditelor în franci elveţieni. Circa 40% din credite au scadenţa reziduală sub 5 ani, iar în alte 40% din cazuri scadenţa depăşeşte 15 ani.

În România, creditele în franci elveţieni reprezintă 1,4% din PIB, de 5 ori mai puţin decât în Polonia şi de 7 ori mai puţin decât în Ungaria. Ponderea finanţărilor în franci în totalul creditului acordat firmelor şi populaţiei este de 4,5%, în timp ce în Polonia şi Ungaria se consemnează niveluri de 3, respectiv 5 ori mai mari.

De asemenea, 7,7% din creditele imobiliare din România sunt denominate în franci elveţieni, faţă de peste 37% în Polonia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO