Bănci și Asigurări

Investigaţiile Concurenţei pe piaţa bancară şi cea a combustibililor, gata până în vară

Autor: Claudia Medrega

12.04.2011, 13:52 55

Consiliul Concurenţeiintenţionează să finalizeze până la jumătatea acestui aninvestigaţiile iniţiate pe piaţa bancară şi pe piaţacombustibililor, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedinteleinstituţiei.

"Ne aşteptăm ca investigaţiaprivind piaţa combustibililor să fie finalizată până la jumătateaanului, după ce va trece şi pe la Comisia Europeană, vom aveareacţia lor şi apoi vom asculta şi părţile implicate. După aceeavom lua o decizie. Şi investigaţia privind piaţa bancarăintenţionăm să o finalizăm până la jumătatea anului. Intenţionăm săfinalizăm investigaţiile mai mari de trei ani", a spus Chiriţoiu laconferinţa de prezentare a raportului anual.

El a menţionat că singuramodalitate prin care Consiliul poate să prevină anumite fapte esteaplicarea unor sancţiuni suficient de mari, care să-i sperie pe ceicare încalcă legislaţia. "Vom sancţiona lucruri care s-au întâmplatdeja. Ni se semnalizează încălcarea legislaţiei, apoi urmeazăinvestigaţia şi apoi cazul mai stă în medie trei ani în instanţă.Nu putem să rezolvăm problemele pe termen scurt. Nu putem să fim osoluţie pe termen scurt pentru preţuri".

La sfârşitul anului 2010 erau îndesfăşurare 60 de investigaţii privind posibila încălcare alegislaţiei de concerenţă, din care 10 mai vechi de 3 ani şi 6anchete sectoriale.

Anul trecut au fost finalizate 20de investigaţii din care 16 privind posibile încălcări ale legii deconcurenţă, 2 referitoare la anliza concentrărilor economice şi 2anchete sectoriale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO