Bănci și Asigurări

Insurtech-ul Virtual i Tehnologies lansează o platforma care reduce costurile în industria de asigurări

Insurtech-ul Virtual i Tehnologies lansează o platforma...

Autor: Bogdan Alecu

19.04.2021, 12:31 174

Cu sediul central în Zurich, Virtual i Tehnologies a lansat Virtual Risk Speace (VRS) o platforma pentru evaluarea riscurilor şi controlul mai bun al pierderilor în industria asigurărilor.

Compania doreşte să “democratizeze” serviciile ca evaluarea riscurilor şi prevenirea pierderilor, Virtual i Technologies permite deţînătorilor de business-uri să aibă acces la servicii care previn pierderile, asigurându-le eficientă afacerilor în aceste vremuri dificile.

“Clienţii care ne-au testat platforma au constatat o creştere cu 40% a eficienţei echipelor care muncesc în companie (subscriitori, inspectori de risc etc). Ei au reuşit să aibă vizibilitate şi control total, 100% asupra portofoliului pe care îl administrează” a explicat Nina Bratfalean, CEO-ul companiei.

Nouă platformă a plecat de la ideea că orice risc trebuie văzut şi evaluat înainte de a fi asigurat şi de aceea facilitează inspecţiile remote, în timp real, cu costuri mult reduse. Virtual i Technologies a intrat pe piaţă din România şi pe plan global are deja 20 de clienţi – dintre care câteva nume mari, recunoscute în industria de asigurări.

Pentru a implementa platforma VRS, orice companie de asigurări mare sau mică, sau orice broker, nu trebuie să facă schimbări în sistemele lor IT; tot ce este necesar este un simplu training cu echipa care va inspecta proprietăţile/ bunurile asigurate.

Insuretech-ul Virtual i Technologies are deja 20 de clienţi, inclusive top 4 cele mai mari companii de asigurări din lume.

Echipa să este formată din unele dintre cele mai luminate minţi în domeniul programării şi al tehnologiei; CEO-ul companiei este Nina Bratfalean, nume cunoscut în industria auto din România. Echipa are 17 membri full-time şi încă 15 part time în toată lumea (în afară echipei de IT şi suport IT, care este outsourced).

În ultimul an, de când la conducerea companiei se află Nina Bratfalean, Virtual i Technologies a câştigat nume importante în portofoliul de clienţi şi a fost premiată pe plan global de către cele mai prestigioase instituţii sau organizaţii din domeniul asigurărilor.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO