Bănci și Asigurări

Iniţiatorul legii dării în plată cere o sesiune parlamentară extraordinară pentru reexaminarea legii

Iniţiatorul legii dării în plată cere o sesiune...

Autor: Cătălina Mănoiu

08.01.2016, 00:00 115
Deputatul PNL Daniel Zamfir i-a cerut ieri preşedintelui Senatului Călin Popescu-Tăriceanu, să convoace o sesiune extraordinară a Senatului, în vederea reexaminării în regim de urgenţă a legii dării în plată. „Îi rog pe colegii senatori să facă tot posibilul să avem sesiune extraordinară, să dăm şansa sutelor de mii de românii să scape din coşmarul vieţii lor“, a declarat deputatul PNL Daniel Zamfir, iniţiatorul legii. Legea privind „darea în plată“ a imobilelor, care-i permite unei persoane care a luat credit şi nu mai poate să plătească datoria să treacă în proprietatea băncii imobilul ipotecat, a fost retrimisă de preşedintele Klaus Iohannis în Parlament pentru reexaminare.
 
„Legea privind darea în plată este bine venită, dar forma adoptată de Parlament, în loc să-i ajute pe cei care au credite imobiliare, riscă să creeze noi dificultăţi, mergând chiar până la imposibilitatea aplicării ei. Terminologia neclară, necorelarea cu legislaţia în vigoare şi crearea unor situaţii de inechitate între beneficiarii legii sunt câteva dintre problemele actului normativ. De aceea, am retrimis astăzi legea spre reexaminare Parlamentului“, a precizat Iohannis.
 
Senatul se întruneşte în sesiuni extraordinare la cererea preşedintelui României, a Biroului permanent ori a cel puţin o treime din numărul total al senatorilor, potrivit Regulamentului. Cererea de convocare a unei sesiuni extraordinare se face în scris şi va cuprinde motivul, ordinea de zi propusă şi durata de desfăşurare a sesiunii extraordinare. Convocarea se face de preşedintele Senatului. Senatorii şi deputaţii ar urma să se întoarcă din vacanţa parlamentară în februarie, când începe sesiunea ordinară.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO