Bănci și Asigurări

ING: Estimăm că BNR a vândut aproximativ 300 milioane euro în decembrie 2015 pentru a atenua deprecierea leului

ING: Estimăm că BNR a vândut aproximativ 300 milioane...

Autor: Liviu Popescu

20.01.2016, 11:38 503

Analiştii de la ING Bank scriu într-o notă de studiu că Banca Naţională a vândut în ultimă lună din 2015 aproximativ 300 de milioane de euro pentru a atenua deprecierea monedei naţionale.

“Continuăm să credem ca 4,5400 pare a fi una din limitele băncii centrale, astfel că nu ne aşteptăm ca perechea valutară să consolideze peste acest nivel”, adaugă analiştii ING.

Euro a încheiat anul 2015 la 4,52 de lei, adică la cel mai ridicat nivel din ultimii ani. Moneda europeană şi-a continuat tendinţa ascendentă şi în luna ianuarie din acest. Spre comparaţie, euro încheiase anul 2014 la 4,48 de lei, asemănător cu cotaţia de la finele anului 2013.

Bursele au fost împinse din nou în teritoriul negativ peste noapte în condiţiile în care aversiunea faţă de risc s-a înrăutăţit. Preţul petrolului a revenit pe scădere pe fondul îngrijorărilor de supraofertă.  

Pe piaţa interbancară, cursul de schimb leu-euro afişa în această dimineaţă în jurul orei 10:00 un nivel de 4,53 de lei, asemănător cu referinţa anunţată ieri de BNR. Pe de altă parte, pe interbancar dolarul se depreciează la 4,14 lei. Ieri, BNR anunţase o paritate de 4,17 lei.

“Având în vedere aversiunea faţa de risc, perechea euro/leu ar trebui să rămână în intervalul recent de 4,5200-4,5400, cu presiuni mai degrabă în sus”, mai scriu analiştii ING.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO