Bănci și Asigurări

ING continuă digitalizarea cu noi funcţionalităţi pentru clienţii persoane fizice: copierea detaliilor cardului pentru plăţi online; activarea serviciului Home’Bank pentru clienţii care doar utilizează un card ING; închiderea ultimului cont curent direct din aplicaţie

Roxana Petria, Tribe Lead Customer Engagement, ING Bank: După ce am făcut numeroase servicii bancare disponibile din Home’Bank, de la deschiderea relaţiei, produse de economisire, creditare, investiţii şi operaţiuni de zi cu zi, acum devine disponibilă şi opţiunea de a închide contul la bancă, într-un proces 100% online.

Roxana Petria, Tribe Lead Customer Engagement, ING Bank: După ce am făcut numeroase servicii bancare disponibile din Home’Bank, de la deschiderea relaţiei, produse de economisire, creditare, investiţii şi operaţiuni de zi cu zi, acum devine disponibilă şi opţiunea de a închide contul la bancă, într-un proces 100% online.

Autor: Cristina Bellu

11.05.2021, 13:57 418

ING Bank, sucursala locală a grupului olandez cu acelaşi nume, anunţă funcţionalităţi noi pentru clienţii persoane fizice în contextul în care serviciul Home’Bank va deveni în curând singurul canal de confirmare a plăţilor pentru utilizatorii ING.

Astfel, începând de luna aceasta, clienţii pot vedea şi copia detaliile cardului direct din Home’Bank pentru a le folosi în câmpurile afişate în pagina de plată. În plus, clienţii care nu au un cont curent în lei, dar folosesc un card ING, fie că este un card secundar, un card de business sau un card în euro, pot de acum să confirme plata prin aplicaţia Home’Bank.

Totodată, ING anunţă că a devenit disponibilă şi opţiunea de a închide contul la bancă direct din aplicaţia Home’Bank.

„După ce am făcut numeroase servicii bancare disponibile din Home’Bank, de la deschiderea relaţiei, produse de economisire, creditare, investiţii şi operaţiuni de zi cu zi, acum devine disponibilă şi opţiunea de a închide contul la bancă, într-un proces 100% online”, spune Roxana Petria, Tribe Lead Customer Engagement, ING Bank România.

Închiderea contului direct din Home’Bank este disponibilă clientului titular pe cont. În cazul în care clientul îşi închide ultimul cont şi nu beneficiază de un alt serviciu ING, relaţia şi serviciul Home’Bank se vor închide odată cu aceasta, iar clientul va fi delogat din aplicaţie. În cazul în care clientul îşi închide ultimul cont, dar beneficiază de un alt serviciu ING (de exemplu mandatat, codebitor, posesor de card suplimentar etc.), relaţia şi serviciul Home’Bank rămân active, informează reprezentanţii băncii.

ING Bank România este a patra bancă în top 10 bănci locale, conform activelor, şi singura bancă cu creştere organică, fără achiziţii de portofolii de clienţi sau alte bănci. Portofoliul instituţiei cuprinde peste 1,6 milioane de clienţi din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri şi Mid-Corporate şi Wholesale Banking.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO