Bănci și Asigurări

ING Bank România raportează venituri totale de 1,57 mld. lei în primele nouă luni din 2020, plus 2% şi profit în scădere cu 26%. “Al treilea trimestru indică revenirea cererii pentru credite ipotecare, în tandem cu accentuarea economisirii”

Veniturile totale ale ING Bank România s-au majorat în primele nouă luni ale anului cu 2%, la 1,57 de miliarde de lei, iar profitul net s-a redus cu 26%, ajungând la 443 de milioane de lei.

În acelaşi timp, portofoliul de credite a atins valoarea de 27,8 mld. lei, indicând o creştere de 4% faţă de anul trecut, iar portofoliul de depozite a crescut cu 25% în comparaţie cu anul trecut, ajungând la 42,9 miliarde lei, ceea ce a susţinut creşterea activelor totale la 51,4 miliarde de lei, arată datele transmise miercuri de oficialii instiutuţiei bancare.

La nivelul celui de-al treilea trimestru, cererea pentru creditele ipotecare a crescut, depăşind cu 19% numărul solicitărilor primite în aceeaşi perioadă din 2019, din care 42% s-au îndreptat către creditele ipotecare cu dobândă fixă.

„După primele luni de pandemie, când am înregistrat o scădere bruscă a activităţii de creditare, în al treilea trimestru am observat un reviriment al încrederii în situaţia economică şi, implicit, un interes mai ridicat al clienţilor către produsele de credit. Astfel, cererea pentru credite ipotecare a fost mai mare decât în aceeaşi perioadă din 2019. Totuşi, prudenţa caracterizează comportamentul clienţilor noştri. Aproape 50% dintre noile credite ipotecare sunt cu dobândă fixă. În acelaşi timp, observăm continuarea tendinţei de a economisi mai mult şi o cerere sub potenţial în zona creditelor de nevoi personale”, spune Mihaela Bîtu, CEO ING Bank România.

Banca are peste un milion de clienţi cu venituri recurente, ceea ce înseamnă că unul din şase români îşi primeşte salariul sau alte tipuri de încasări lunare într-un cont ING.

Comportamentul clienţilor este puternic digital, în special în ceea ce priveşte preferinţa pentru mobile banking. Aproximativ 1,14 milioane de clienţi au folosit Home’Bank în 2020, ceea ce reprezintă o rată de adopţie de aproximativ 80% a serviciului de internet şi mobile banking.

În ceea ce priveşte utilizarea platformei şi a aplicaţiei, 93% dintre autentificările în Home’Bank provin de pe dispozitive mobile. 77% dintre utilizatori folosesc exclusiv aplicaţia mobilă, care a înregistrat o majorare a traficului cu 50%. Mai mult, 22% dintre produsele ING sunt accesate direct din platforma Home’Bank, cu o pondere de 17,5% provenind de pe mobil.

Pe lângă servicii precum Round Up şi creditul de nevoi personale 100% online, ING a adăugat posibilitatea utilizării cardului de credit virtual în ING Pay, astfel încât clienţii pot efectua plăţi cu telefonul mobil, în funcţie de preferinţă, atât cu cardul virtual de debit, cât şi de credit. La finalul lunii septembrie, 21% dintre plăţile contactless au fost efectuate de clienţii băncii cu ING Pay sau Apple Pay, mai arată datele furnizate de ING Bank România.

Instituţia bancară este prezentă în cadrul programului IMM Invest, care susţine mediul antreprenorial local. Astfel, ca urmare a volumului ridicat de credite aprobate, ING a solicitat şi obţinut în luna august triplarea plafonului alocat iniţial. De la începutul programului şi până în prezent, banca a primit peste 7.000 de aplicaţii în cadrul programului IMM Invest, iar la finalul lui T3/2020, peste 1.000 de solicitări cumulând credite în valoare de 700 de milioane de lei au fost aprobate, în vreme ce peste 3.000 de cereri se aflau în diferite etape ale procesului de aprobare.

În ceea ce priveşte implementarea schemei de amânare a plăţii ratelor la credite, până la mijlocul lunii iunie, 32.000 dintre clienţi au optat pentru această facilitate. Între timp, peste 50% dintre aceştia au reînceput deja plata ratelor la credite.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.