Bănci și Asigurări

Încetinirea Europei se vede dramatic în exporturile României. Dragoş Cabat, economist: Ne putem aştepta la o devalorizare puternică a leului şi la o recesiune

Încetinirea Europei se vede dramatic în exporturile...

Autor: Iulian Anghel

14.03.2019, 19:21 3010

Dependenţa României de evoluţia economiilor din zona euro s-a reflectat puternic în volumul exporturilor, în prima lună din an. Exporturile (5,5 mld. euro) au crescut cu doar 1,6% faţă de aceeaşi lună a anului precedent, dar importurile (6,77 mld. euro) au crescut cu 9,2%, ceea ce a provocat un deficit comercial nemaiîntâlnit în prima lună din an, din 2008 încoace (1,2 mld. euro).

Cifrele statistice arată că importurile au rămas la niveluri înalte, dar nu sunt peste media de anul trecut. În schimb, creşterea importurilor s-a redus de la 17,3% în ianuarie 2018, la 1,6% în ianuarie 2019.

„Europa a ajuns marea noastră problemă. Trei sferturi din exportul nostru merge către UE. România nu stă în Dacia şi Ford, companii puternice care s-ar putea descurca prin marjele unor economii care se restrânge, ci şi în multe alte afaceri care pot fi lovite puternic de o restrângere a cererii din Vest. Dacă Uniunea Europeană va avea o problemă cu economia, noi vom avea o şi mai mare problemă“, comentează economistul Dragoş Cabat.

Deficitul comercial, în creştere vizibilă în ultimii doi ani, a fost totuşi ţinut sub control. Chiar şi reprezentând 7% din PIB, cum s-a întâmplat în 2018, el a fost finanţabil, graţie excedentului pe exportul de servicii, a fondurilor europene, atâtea câte au fost, sau a investiţiilor străine, mici, mari, câte au fost. Un deficit comercial atât de mare, într-o singră lună - 1,2 miliarde de euro - ridică o mare problemă. Consumul nu încetineşte -o arată datele INS care indică o creştere, în volum, a exporturilor în ianuarie (plus 9,2%), dar creşterea pe exporturi este la nivel de avarie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO