Bănci și Asigurări

Început de an 2021 calm pe piaţa valutară şi monetară: Cursul de schimb a început anul sub pragul de 4,87 lei/euro, iar ROBOR la 3 luni a coborât la 2,01% pe an

Început de an 2021 calm pe piaţa valutară şi...

Autor: Claudia Medrega

05.01.2021, 00:06 267

♦ Cursul de referinţă a început anul 2021 la 4,8691 lei/euro, în scădere cu 0,01% faţă de cotaţia din ultima zi din 2020 ♦ Şi pe piaţa monetară anul 2021 a început calm, indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele retail în lei, de dinainte de mai 2019, scăzând ieri faţă de finele lui 2020, la 2,01% pe an.

CURSUL de schimb leu/euro a început anul 2021 în uşoară scădere faţă de nivelul de la sfârşitul anului 2020, rămânând sub pragul de 4,87 lei/euro.

Cursul de referinţă anunţat ieri de BNR a fost de 4,8691 lei/euro, în scă­de­re cu 0,01% faţă de cotaţia din ultima zi a anului 2020, de 4,8694 lei/euro.

Pe parcursul anului 2020 moneda na­ţională s-a depreciat cu circa 1,88% fa­­ţă de euro, după ce în 2019 leul a pier­dut 2,5% în raport cu euro. Cursul de schimb leu/euro a urcat în 2020 la un nou maxim istoric, ajungând în luna sep­tembrie până la 4,8750 lei/euro, însă a rămas sub pragul psihologic de 5 lei/euro. În luna decembrie 2020 cursul de schimb leu/euro a rămas pre­pon­­de­rent peste pragul de 4,87 lei/euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO