Bănci și Asigurări

Impact împrumută de la Banca Transilvania 22,3 milioane lei, pentru proiectul Cartierul Salcâmilor

Impact împrumută de la Banca Transilvania 22,3 milioane...

Autor: Marius Oncu

19.11.2015, 11:27 1132

Astfel, Impact a semnat un contract pentru un credit de 18,25 milioane de lei pentru a finanţa parţial "lucrările de construire, instalaţii şi amenajare interioară a ansamblului de locuinţe colective «Cartierul Salcâmilor», Faza a IV-a, (...) din incinta rezidenţialului Greenfield, compus din 8 blocuri cu regimn de înălţime P+5E (204 apartamente)", se arată într-un raport transmis de de Impact Bursei de Valori Bucureşti.

Suma disponibilă reprezintă 50% din valoarea lucrărilor, tragerile urmând să se efecteze în tranşe, pe măsura realizării investiţiei. Termenul creditului este de 18 luni, iar perioada de tragere de 12 luni. Rambursarea se va face pe măsura vânzării imobilelor, în cuantum a 50% din preţul de vânzare fără TVA în cazul fiecărui imobil în parte.

A doua finanţare, de 4,04 milioane de lei, are ca scop finanţarea TVA aferentă plăţilor realizate în cadrul proiectului de investiţii. Perioada de tragere este de 12 luni, iar rambursarea ar urma să aibă loc, de asemenea, pe parcursul a 12 luni, în tranşe, la vînzarea imobilelor, proporţional cu rambursarea creditului ipotecar.

Impact a construit prima fază a proiectului Greenfield în perioada 2006 - 2010, cele 680 de locuinţe, vile şi apartamente fiind vândute în proporţie de 100%. A doua fază a demarat în iunie anul trecut cu primele nouă blocuri din cel de-al şaselea cartier, Salcamilor, urmate in 2015 de altele nouă.

În următoarele 18 luni este planificată dezvoltarea zonei Greenfield Plaza în suprafaţă de 10.400 de metri pătraţi, incluzând servicii şi facilităţi recreative, precum SPA, piscină acoperită şi descoperită, terenuri de tenis, terenuri de sport, grădiniţă, şcoală, restaurant, supermarket şi bancă.

Impact dezvoltă proiecte rezidenţiale şi în Constanţa şi Oradea.

Cel mai mare acţionar al companiei este omul de afaceri Gheorghe Iaciu - 49%, urmat de Adrian Andrici - 16,35% şi firma de brokeraj Swiss Capital - 10,5%, potrivit celor mai recente date disponibile pe site-ul BVB. Restul acţiunilor se află în posesia altor investitori.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO