Caută doar în titlu
Bănci și Asigurări

IFN-urile acceptă greu rezolvarea conflictelor prin negociere, potrivit CSALB. Alexandru Păunescu, CSALB: Anul 2021 va fi dificil, inclusiv pentru IFN-uri, deoarece estimăm înmulţirea dificultăţilor privind rambursarea împrumuturilor, iar popririle şi alte forme de executare silită trebuie înlocuite cu negocieri

♦ Fără un dialog real şi fără compromisuri de ambele părţi, nu vom putea depăşi perioadele dificile care se întrevăd pe piaţa financiar-bancară şi nebancară de anul viitor“, spune Alexandru Păunescu.

Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigi­ilor în domeniul Bancar (CSALB) atrage atenţia că Instituţiile Financiare Nebancare (IFN-urile) acceptă greu rezolvarea prin negociere a conflic­te­lor cu clienţii, în ultimul an fiind depuse 504 cereri, în creştere cu 60%, din care doar 22 au fost acceptate de aceste instituţii.

În plus, din totalul dosarelor acceptate de IFN-uri spre negociere, doar în cinci cazuri dis­cu­ţiile s-au încheiat cu împăcarea părţilor, de peste 55 de ori mai puţin decât în cazul băncilor. La ni­velul pie­ţei, doar două IFN-uri au acceptat anul acesta să in­tre în negocieri cu consumatorii în ca­drul CSALB: Credit Europe Ipotecar IFN şi Axi Finance IFN.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.