Creşterea creditării a fost susţinută în principal de împrumuturile pentru maşini şi cardurile de credit.
BRD Finance, instituţia financiară nonbancară (IFN) parte a grupului francez BRD SocGen, a acordat credite de consum în valoare de 298,6 mil. lei (64 mil. euro) în primele şase luni ale acestui an, în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit raportului semestrial al BRD-SocGen. Avansul producţiei noi de credite a fost determinat în principal de creditele pentru maşini şi cardurile de credit.
După creşterea din acest prim semestru portofoliul total de credite al BRD-SocGen a ajuns la 518,6 mil. lei, cu circa 12% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Majorarea finanţărilor a antrenat şi creşterea venitului bancar din primele şase luni din acest an cu 5%, până la 49,5 mil. lei.