Bănci și Asigurări

Ieftinirea creditelor pune presiune pe marjele de castig ale bancilor

Ieftinirea creditelor pune presiune pe marjele de castig ale bancilor

Click pentru imaginea marita

16.10.2007, 21:05 17

Generalizarea practicii ofertelor promotionale la credite, in special la cele in valuta, cu dobanzi foarte mici promise de banci pentru prima perioada a contractului, incep sa se vada si in statisticile BNR. In august, dobanda medie la creditele in euro acordate clientilor individuali a coborat in premiera sub pragul de 8% pe an. Si pentru creditele in lei dobanzile coboara, insa mai incet.
Potrivit datelor BNR, dobanda la creditele noi in euro a plonjat in august, coborand de la 8,1% la 7,78% pe an.
Bancherii locali au dat astfel credite mai ieftine in euro, chiar in plin ciclu de intarire a politicii monetare la Banca Centrala Europeana, care a dus dobanda de referinta la euro pana la 4% pe an.
De altfel si bancile locale remunereaza acum mai bine depozitele in euro, pentru care platesc dobanzi de 3,49% pe an.
In aceste conditii, marja de dobanda la euro, in cazul clientilor de retail, a coborat la un nou minim, de 4,29 puncte procentuale.
Si creditele in lei s-au ieftinit in august, insa foarte putin, dobanda medie coborand la 12,1% pe an. Bancile au redus insa usor si dobanda la depozite, care a coborat la 6,38% pe an.
In aceste conditii, diferentialul s-a ingustat la 5,78 puncte procentuale, de la 5,85 puncte in luna precedenta. Aceasta este a doua luna consecutiva in care diferentialul de dobanda se ingusteaza, insa chiar si asa marja ramane peste minimul de 5,3 puncte, atins in aprilie.
Marjele de dobanda la euro s-au ingustat intr-un ritm mai rapid decat cele raportate la leu in ultimele 12 luni, competitia acerba din piata si perspectiva aderarii la moneda europeana ducand la o scadere de 1,9 puncte procentuale. Pentru lei, marjele de dobanda au pierdut 1,3 puncte procentuale in ultimul an.
Daca in august 2006, marja de dobanda in lei se situa la nivelul de 7,13 puncte procentuale, in august 2007, aceasta a coborat pana la 5,78 puncte procentuale.
In cazul euro, ingustarea marjei de dobanda a fost mai rapida, de la 6,2 puncte procentuale anul trecut, pana la 4,29 puncte procentuale in august.
Dobanda la creditele contractate in lei a coborat cu 1,61 puncte procentuale fata de aceeasi perioada a anului trecut. Scaderea dobanzii la depozite in lei a fost mai lenta, de 0,26 puncte procentuale in ultimele 12 luni.
Depozitele in moneda europeana au adus o dobanda mai mare cu 0,7 puncte procentuale in ultimele 12 luni, in timp ce creditele contractate in euro au inregistrat o ieftinire cu 1,2 puncte procentuale.
Din perspectiva aderarii la moneda unica in 2014, dobanzile in lei vor urma un trend de aliniere la dobanzile in moneda europeana.
Ingustarea marjelor de dobanda, care detin o pondere importanta in veniturile realizate de banci, i-a pus pe bancheri in situatia de a cauta sa-si majoreze castigurile din surse alternative, principala directie fiind comisioanele.
Datele BNR arata de altfel ca profitului in sistemul bancar a inregistrat in iulie, in premiera, o corectie usoara. Ingustarea marjelor poate fi compensata de cresterea volumului afacerilor, care cere insa investitii in extinderea prezentei teritoriale. Mai multi jucatori de pe piata au anuntat inca de la jumatatea anului profituri mai mici, principalul motiv invocat fiind investitiile masive in extinderea retelelor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO