Bănci și Asigurări

Idea Bank a încheiat primul semestru cu un profit net de 5,6 mil.lei, dublu faţă de perioada similară din 2019, şi venituri operaţionale în creştere cu 11,7%

Idea Bank a încheiat primul semestru cu un profit net de...

Autor: Roxana Rosu

30.09.2020, 10:56 217

Idea Bank, instituţia de credit deţinută de grupul polonez Getin Holding, a înregistrat în primul semestru venituri operaţionale de 55,8 milioane lei, în creştere cu 11,7%, şi un profit net de 5,6 milioane lei, aproape dublu faţă de nivelul din periaoda similară a anului trecut, când a raportat un câştig de 3 milioane lei, arată raportul financiar publicat miercuri la BVB.

La nivelul Grupului Idea Bank, care include şi Idea Leasing, Idea Investment, Idea Finance, Idea Broker de Asigurare şi Idea Credite de Consum, veniturile operaţionale s-au diminuat cu 2,6%, la 78 milioane lei, iar profitul a fost cu 14% mai mic, ajungând la 6,1 milioane lei.

”Primul semestru al anului 2020 a fost dominat de preocuparea Idea Bank S.A. de a asigura continuitatea activitatii in cadrul scenariului pandemic Covid 19. Daca obiectivele primelor 3 luni au fost indeplinite atat din perspectiva financiara cat si a proiectelor, trimestrul al doilea a avut ca si coordonata prioritara organizarea activitatii astfel incat sa asiguram atat protectia sanitara a angajatilor si a clientilor cat si a relatiei client – banca. Am oferit solutii clare si concrete unui numar de 5.965 clienti (13,5% din portofoliu) aflati in dificultate ca urmare a instituirii starii de urgenta si a masurilor de limitare a efectelor pandemiei”, se menţionează în raport.

Activele Idea Bank au o pondere de 93% în activele totale ale Grupului.

În primele şase luni din 2020, activele băncii s-au majorat cu 9,8%, la 2,4 miliarde lei, pe fondul creşterii creditării nete cu 9,4%, la 1,5 miliarde lei, în timp ce baza de depozite s-a majorat cu 8,7%, la 2,1 miliarde lei.Banca avea la finele lunii iunie un total de 59899 clienţi, în scădere cu 1,2% faţă de iunie 2019. 

În portofoliul de credite, 47% au fost acordate persoanelor fizice, iar restul companiilor. 

La nivelul segmentului retail, am resimtit impactul tensiunilor de pe piata muncii in incetinirea creditarii retail in lunile martie-aprilie 2020, pe fondul diminuarii abrupte a apetitului pentru consum, dar incepand cu iunie, inregistram si aici un real trend de revenire”, spune reprezentanţii băncii.

Idea Bank ocupa locul 20 în sectorul bancar local, după valoarea activelor, cu o cotă de piaţă de 0,47%.

Banca are 33 de sucrusale şi agenţii, 389 de angajaţi şi 13.224 carduri emise.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO