LIVE: ZF IT GENERATION. Start-up Update: Cum a fost primită pe piaţă aplicaţia care le oferă angajaţilor posibilitatea de a primi instant o parte din salariu în avans prin doar câteva click-uri pe telefonul mobil? Detalii de la Alina Ştefan, CEO Salarium
Bănci și Asigurări

Guvernul vrea să le acorde studenţilor credite fără dobândă, dar aceştia se tem că măsura ar putea conduce la creşterea taxelor de şcolarizare

Un program de acordare a creditelor pentru educaţie, fără dobândă, ar putea conduce la scăderea investiţiilor în educaţie şi creşterea taxelor de şcolarizare, aşa cum s-a întâmplat şi în alte stat unde a funcţionat o astfel de măsură, spun reprezentanţii studenţilor, în replică la intenţia guvernului de a adopta un astfel de program.

Guvernul a anunţat în urmă cu câteva zile că urmează să adopte săptămâna viitoare un act normativ prin care se vor acorda credite preferenţiale, cu dobândă zero, persoanelor care vor să investească în dezvoltare personală, acoperind astfel cheltuieli cu educaţia, sănătatea, sportul sau cultura. În acest context, reprezentanţii studenţilor şi elevilor cer consultare pe acest subiect care are impact direct asupra lor.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.