LIVE: Acum la ZF LIVE: Ce înseamnă un business de biciclete şi motociclete electrice?
Bănci și Asigurări

Grupul german Allianz a înregistrat un profit de 2,3 mld. euro, în scădere cu 22% în T1/2020

Asigurătorul german Allianz, prezent pe piaţa locală din România prin intermediul Allianz-Ţiriac, a înregistrat un profit operaţional de 2,3 mld. euro în primul trimestru (T1) din 2020, cu 22% mai puţin comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit informaţiilor publicate în raportul financiar al grupului.

„În primul trimestru al anului 2020 Allianz şi-a demonstrat puterea în circumstanţe fără precedent. Sunt foarte mândru de pregătirea operaţională a Allianz, de dedicarea angajaţilor noştri şi de echipa de IT care asigură cele mai bune servicii pentru clienţii noştri într-un context plin de dificultăţi. Această situaţie este un test pentru noi toţi, dar sunt convins că împreună vom depăşi toate provocările“, a declarat Oliver Bäte, CEO al grupului Allianz. Veniturile înregistrate de nemţi a ajuns la 42,6 mld. euro în T1/ 2020, în creştere cu 5,7%, faţă de T1/2019.

Din punctul de vedere al veniturilor atribuite acţionarilor, acestea au scăzut cu aproape 30%, până la 1,4 mld. euro din cauza scăderii profitului operaţional, potrivit infromaţiilor anunţate. Pentru finalul anului 2020, grupul Allianz estimase un profit operaţional de circa 12 mld. de euro, dar în urma crizei generate de pandemia de COVID-19, această estimare a fost retrasă, urmând a fi anunţată o nouă estimare după evaluarea impactului pandemiei. Allianz-Ţiriac, al doilea cel mai mare asigurător de pe piaţa locală din România, a raportat la finalul anului 2019 un volum al primelor brute subscrise de 1,37 mld. lei şi un profit operaţional de circa 134 mil. lei.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.